Bancile centrale din lumea intreaga si-au unit fortele pentru a combate efectele crizei creditelor, aceasta initiativa fiind prima actiune coordonata a bancilor de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, ce au dus la inchiderea pietelor financiare americane, relateaza Reuters, citat de NewsIn.
Federal Reserve (Fed), sistemul american de banci centrale, impreuna cu Banca Centrala Europeana (BCE) si bancile centrale din Canada, Marea Britanie si Elvetia au anuntat o serie de pasi prin intermediul carora bancile aflate in criza vor acea acces la lichiditati, in speranta de a elimina criza creditelor ce ameninta sa arunce economia americana in recesiune, afectand si cresterea economica pe plan global.

Banca centrala a Japoniei si banca suedeza Riksbank au anuntat ca sustin acest plan.

"Piata avea nevoie disperata de noi arme pentru a lupta impotriva crizei", a declarat economistul sef al diviziei londoneze a UniCredit, Marco Annunziata, citat de Reuters.

"Puterea aceste noi ofensive a bancilor centrale vine din raritatea unei astfel de initiative, din coordonarea si concentrarea acestui plan pe obiective foarte precise", a adaugat acesta.

Vestea a generat initial un val de incredere in randul pietelor de capital, care au fost afectate de scaderi in ziua precedenta, dupa reducerea destul de modesta a dobanzii de politica monetara de catre Fed, ce eliminase sperantele legate de actiuni mai viguroase.

Fed a precizat ca va lansa o "facilitate temporara de credit", initiativa extinzand numarul bancilor ce pot sa se imprumute pentru a combate criza de lichiditati, conform Reuters.

Federal Reserve a anuntat doua licitatii de pana la 20 miliarde dolari fiecare, reprezentand finantari pe termen scurt, programate pentru saptamana viitoare, alte doua initiative similare urmand a avea loc in ianuarie, sumele nefiind insa specificate.

In ciuda faptului ca suma nu a fost atat de mare comparata cu alte eforturi similare din trecut, analistii sunt de parere ca unitatea aratata de catre bancile centrale subliniaza gravitatea situatiei si importanta acordata acestei crize, ce afecteaza intregul sistem financiar mondial.

"Nu marimea imprumutului este importanta, ci semnalul", a declarat economistul sef al JP Morgan Chase, Bruce Kasman. "Acesti oficiali vin sa ne spuna ca vegheaza situatia si ca vor interveni pentru a se asigura ca problemele legate de lichiditati nu se vor agrava prea mult".

Pe langa licitatia anuntata, Fed a declarat ca va oferi dolari Bancii Centrale Europene si Bancii Centrale a Elvetiei, prin linii de schimburi valutare menite a reduce presiunea in Europa.

Linia de schimburi valutare cu BCE va fi de aproximativ 20 miliarde dolari, in timp ce cea cu Banca centrala a Elvetiei se va ridica la patru miliarde dolari.

BCE a declarat ca va utiliza aceasta linie pentru a oferi dolari institutiilor europene, in cazul in care firmele financiare vor fi confruntate cu "presiuni ridicate" pe piata creditelor pe termen scurt.

Vice-presedintele BCE, Lucas Papademos, a declarat ca decizia Bancii Centrale Europene de a imprumuta dolari bancilor din zona euro le va oferi acestora posibilitatea sa isi finanteze operatiunile, precum vehiculele de investitii ce nu apar in registrele contabile, mai ales daca marimea bancii ingreuneaza posibilitatea de a cumpara dolari de pe pietele valutare.

"Momentan nu putem observa o inrautatire a situatiei. Presiunile au ramas la aceleasi nivele ridicate ale ultimelor saptamani", a declarat Papademos cu ocazia unei conferinte de presa.

Banca centrala a Canadei a anuntat de asemenea ca va lansa o licitatie asemanatoare, adaugand ca va extinde lista obligatiunilor de pot fi considerate garantii pentru imprumuturile acordate de banca centrala.

Banca centrala a Marii Britanii a precizat ca va oferi imprumuturi pe trei luni, acceptand de asemenea diversificarea garantiilor.

Aceasta initiativa comuna vine dupa ce reducerile dobanzii de referinta de catre Fed, Banca centrala a Canadei si a Marii Britanii nu au redus temerile legate de amploarea crizei creditelor.

Oficiali ai Fed si BCE au declarat ca aceasta initiativa a fost luata in calcul de mai multa vreme, nefiind orientata catre o institutie specifica , fiind insa menita a asigura o functionare mai eficienta a pietelor.

"Aceasta masura nu este pentru institutii financiare cu probleme specifice, ci pentru a ne asigura ca pietele functioneaza bine", a declarat un oficial al Fed, adaugand ca anuntul nu are legatura cu dezamagirea de pe Wall Street privind decizia de politica monetara a Fed.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri