Cea mai mare banca de investitii din lume dupa valoarea de piata a inregistrat o crestere a profitului net pana la 3,22 miliarde dolari, respectiv de 7,01 dolari/actiune in trimestrul terminat pe 30 noiembrie, fata de 3,15 miliarde dolari sau 6,59 dolari/actiune in perioada echivalenta a anului trecut.

Veniturile nete ale Goldman Sachs au crescut cu 14% pana la 10,74 miliarde dolari, dar aceasta suma este mai mica fata de rezultatele si mai bune inregistrate in trimestrul al treilea. Rezultatele anuntate au incheiat un an record pentru Goldman Sachs, care a generat un randament al fondurilor proprii (ROE) de 33%, in pofida turbulentelor de pe pietele de credit si a incetinirii creditarii.

Analistii estimasera ca Goldman Sachs va avea castiguri de 6,68 dolari/actiune, la venituri de 10,12 miliarde de dolari, potrivit Reuters Research.

"Am asistat la un trimestru foarte solid", a spus un analist, David Honold, investitor la compania Turner Investment Partners.

Cotatia actiunilor Goldman Sachs a urcat usor pana la 210,89 dolari in predeschiderea pietei.

Tranzactionarea de titluri cu venituri fixe, valute si marfuri a inregistrat o crestere de 6% pana la 3,3 miliarde de dolari, reflectand partial vanzarea participatiei Goldman Sachs la centrala electrica Cogentrix Energy in timpul trimestrului si veniturile in crestere din produsele ipotecare si din dobanzi.

Citeste si:

Rezultatele trimestriale ale Goldman Sachs au fost sustinute si de castiguri nete de 500 milioane dolari asociate creditarii. Tranzactiile pe piata de capital au crescut cu 22%, pana la un nivel de 2,59 miliarde dolari, ca urmare a activitatii destinate clientilor.

Activitatea de baza de investitii a adus Goldman Sachs venituri de 1,04 miliarde dolari, atat din sectorul corporativ, cat si din investitiile facute in piata imobiliara. Goldman Sachs a inregistrat castiguri si din detinerea pe care o are la Industrial and Commercial Bank of China.

Veniturile nete din activitatea de banca de investitii au crescut cu 47% pana la 1,97 miliarde dolari, ca urmare a dublarii taxelor de consultanta pentru fuziuni.

Rezultatele bancii Goldman Sachs au fost publicate dupa cele ale Lehman Brothers Holdings, care a afisat saptamana trecuta o scadere cu 12% a castigurilor trimestriale.

Actiunile Goldman Sachs, care au avut o evolutie buna de la inceputul anului, castigand 5%, au pierdut 15% fata de nivelurile record de la sfarsitul lui octombrie, in contextul ingrijorarii investitorilor ca problemele de pe pietele financiare vor diminua castigurile bancii.