Euro s-a depreciat pana la un minim de 1,5728 dolari/euro in timpul sedintei de tranzactionare, in scadere fata de un maxim al ultimei luni, de 1,5818 dolari/euro atins anterior dupa deschiderea pietei din Marea Britanie, care a fost inchisa luni din cauza unei sarbatori publice. Marti se vor redeschide si pietele din Statele Unite, care au fost, de asemenea, inchise.

Euro s-a tranzactionat la cotatia de 1,5748 dolari/euro, in scadere cu 0,2% in timpul sedintei de tranzactionare, informeaza NewsIn, citand reuters.

Increderea in afaceri a francezilor a coborat pana la un minim al ultimilor doi ani si jumatate luna aceasta, iar indicele german GfK arata ca in iunie increderea consumatorilor se va deteriora neasteptat.

Statisticile ridica semne de intrebare cu privire la viitoarea politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE), care ar putea lua in considerare posibilitatea de a majora dobanda de politica monetara in acest an, pentru a tempera inflatia, in loc de a o cobori ca sa sustina cresterea economica.

"Motivul principal al modificarii raportului euro/dolar este creat tocmai de aceste statistici", a estimat un strateg pentru piete valutare de la banca de investitii Dresdner Kleinwort din Frankfurt, Michael Klawitter.

Citeste si:

"Statisticile arata clar ca nu prea exista justificari ca investitorii sa se astepte ca BCE sa urce dobanda cheie, deci posibilitatea de extindere a diferentei dintre dobanda cheie din zona euro si cea din Statele Unite este redusa, iar pana in prezent, tocmai diferenta dintre aceste dobanzi a fost elementul principal care a influentat raportul euro/dolar", a explicat Klawitter.

Cursul yenului japonez a fost influentat negativ de statutul monedei japoneze de valuta de finantare, in conditiile in care dobanda de politica monetara a bancii centrale a Japoniei este de doar 0,5%. Volatilitatea implicita relativ scazuta a pietei valutare a diminuat riscul tranzactiilor speculative de tip 'carry', in care investitorii se imprumuta in valute cu randament mic, cum ar fi yenul japonez, ca sa finanteze cumpararea unor active cu randament mai mare, si a redus costul optiunilor.

Euro s-a apreciat pana la un maxim al ultimei luni fata de yen, de 163,88 yeni/euro, iar dolarul a urcat cu 0,5% fata de moneda japoneza, pana la un nivel de 103,92 yeni/dolar.

Indicele dolarului, care evalueaza moneda americana in raport cu un cos alcatuit din sase valute principale, s-a apreciat cu 0,2%, pana la 72,239 puncte.

Dolarul s-a apreciat si fata de lira sterlina, cu aproape 0,3%, pana la 1,9764 dolari/lira sterlina.