Ratingul puterii financiare a Unicredit a fost coborat tot cu o treapta, de la 'B-' la 'C+', iar perspectiva ramane negativa. Pentru ratingul pentru depozite si datorii, perspectiva este stabila.

In acelasi timp, Moody's confirma toate ratingurile atribuite celor doua subsidiare principale ale UniCredit, HVB si Bank Austria Creditanstalt (BACA), cu perspectiva 'stabila'.

In ultima actiune asupra calificativelor UniCredit, din 6 mai, Moody's atribuise o perspectiva negativa ratingurilor mai ales din cauza capitalizarii slabe a bancii.

Moody's considera pozitiva majorarea de capital cu 6,6 miliarde euro anuntata de banca, care va contrabalansa eventuale pierderi suplimentare din cauza portofoliului de credite structurate si ar trebui sa contribuie la sustinerea bancii, in contextul deteriorarii mediului operational de pe multe piete pe care este prezent grupul financiar, mai ales din Europa Centrala si de Est, unde activeaza prin HVB si BACA.

"UniCredit continua sa beneficieze de pe urma pozitiei solide de pe piata italiana, mai putin afectata de criza actuala a creditelor, ceea ce ar trebui sa impiedice, totodata, deteriorarea pe mai departe a profilului de creditare al grupului", spune analistul Moody's Henry MacNevin.

Citeste si:

Cu toate acestea, in pofida dezvoltarii pozitive, Moody's a decis sa coboare ratingul pentru credite si depozite pe teremn lung si cel al puterii financiare a grupului bancar, din cauza deteriorarii profitabilitatii in 2008 si a conditiilor dificile cu care se confrunta divizia de banca de investitii a bancii, a doua din Italia dupa valoarea de piata si unul din cei mai importanti jucatori de pe piata financiara central si est-europeana.

Luni, agentia Standard & Poor's (S&P) coborase de la 'stabila' la 'negativa' perspectiva ratingurilor grupului bancar italian UniCredit, dupa ce banca a anuntat ca e posibil sa inregistreze in viitor o scadere a castigurilor.

Agentia de evaluare financiara Fitch coborase, de asemenea, in 2 octombrie, de la 'pozitiva' la 'negativa', perspectiva ratingurilor grupului financiar italian UniCredit si ale subsidiarelor sale HVB si Bank Austria Creditanstalt, ca urmare a efectelor crizei financiare mondiale.

UniCredit Group a afisat o scadere anuala de 30% a profitului net din primele sase luni ale anului, pana la 3 miliarde euro.

UniCredit este prezent pe piata romaneasca prin UniCredit Ţiriac Bank, care detinea a sasea pozitie dupa active la finalul anului trecut, pe piata bancara din Romania. Grupul UniCredit este prezent in Romania si prin UniCredit Leasing Corporation IFN, CA-IB Romania, Pioneer Asset Management SAI si UniCredit Leasing Fleet Management.