Analistii estimasera anterior o crestere cu 2,2% a economiei nationale, arata Reuters, preluat de NewsIn.

"Rezultatele slabe din sectorul industrial si de constructii, ce insumeaza aproximativ o treime din produsul intern brut (PIB), au afectat datele. De asemenea, exporturile au scazut, asemenea vanzarilor industriale pe plan national", a declarat Pal Pozsonyi, din cadrul KSH.

Economia Ungariei va intra, cel mai probabil, in recesiune anul viitor, in timp ce exporturile sunt afectate de scaderea cererii in Europa de Vest, iar consumul la nivel national este asteptat sa scada din cauza salariilor din ce in ce mai mici si a impactului crizei creditelor.

Citeste si:

Criza financiara globala a fortat companiile nationale sa disponibilizeze mii de angajati in ultimele luni, in timp ce guvernul va reduce costurile cu 320 miliarde forinti (1,48 miliarde dolari) in 2009, afectand si mai drastic cererea.

Ieri, guvernul Ungariei a anuntat un plan de salvare a intreprinderilor mici si mijlocii, in contextul in care analistii estimeaza ca economia se va contracta cu 1% in 2009.