Cererea mare si rezervele reduse la nivel global au impins pretul petrolului la cote record. Marile companii si-au permis sa investeasca in extindere si dezvoltare, fara a afecta buzunarele actionarilor. Din contra, in ultimii ani, pretul actiunilor si dividendele acordate de marile companii petroliere au inregistrat recorduri istorice. Exista insa nori la orizont pentru greii industriei petroliere. Analistii anunta ca, pe termen mediu, costurile de productie vor creste, pe masura ce rezervele se vor imputina. Mai mult, accesul la noi resurse este de multe ori limitat politic, iar concurentii de talie mica si medie din Occident devin tot mai agresivi pe piata internationala. Cele cinci companii de top – Exxon Mobil, BP, Royal Dutch/Shell, Chevron Texaco si Total – care detin mai mult de 50% din piata, se zbat acum sa domine o piata aflata in plina schimbare.
Desi au cea mai mare acoperire asupra bazinelor de hidrocarburi din afara Orientului Mijlociu, rezervele lor au scazut in timp, mai ales in America de Nord si nord-vestul Europei, de unde isi asigura jumatate din productia de hidrocarburi. Aici, costurile de productie au urcat constant, in zone ca Marea Nordului acestea crescand cu 42% in cinci ani.

In plus, accesul la zacaminte a devenit din ce in ce mai dificil. In Orientul Mijlociu, care detine jumatate din rezerva globala de petrol, guvernele arabe au nationalizat bunurile companiilor petroliere din zona in anii ‘60 si au limitat drastic intrarea strainilor. Prin urmare, greii industriei s-au orientat catre zone mai stabile politic, dar mai dificile din punct de vedere tehnologic, asa cum sunt Marea Nordului si Golful Mexic.

Daca intrarea in Orientul Mijlociu este dificila, in ale parti ale lumii afacerile sunt nesigure. Multe rezerve sunt detinute de tari considerate instabile pe plan politic si legislativ, precum Rusia si Nigeria, sau se afla in regiuni greu de exploatat din punct de vedere tehnic, cum ar fi Oceanul Arctic sau Pacific.
Cu toate acestea, competitia pentru rezervele inca neexploatate e crancena. China si India investesc enorm in surse indepartate de petrol si gaze din Angola si Venezuela. Companiile nationale de petrol, subordonate guvernelor, precum Petronas din Malaiezia, se extind la nivel international, in timp ce firmele occidentale de talie mijlocie se umplu de bani si isi fac rezerve proprii.

Prin urmare, gigantii petrolieri care au detinut intotdeauna controlul pietei prin tehnologie de varf si competenta manageriala pierd cote de piata in favoarea jucatorilor de talie medie, mai adaptabili la noile conditii, dar si in fata companiilor nationale, care pot face rost de tehnologie de la furnizori specializati, fara sa mai aiba nevoie de asistenta “greilor”. Pentru cei cinci mari, exista riscul de a fi scosi din joc de aliante regionale intre jucatori medii si companii nationale.

Pentru a supravietui, marile companii petroliere vor trebui sa investeasca 1% din venituri in cercetare si dezvoltare, in contextul in care producatorii de echipament industrial aloca 4,5% din venituri in acest scop. In plus, vor fi necesare parteneriatele cu furnizorii si firmele de servicii, care in ultimii 20 de ani au fost cea mai mare sursa de inovatii din domeniu.
Diplomatia va continua sa joace un rol hotarator, alaturi de tehnologie si piata, in conditiile in care politica poate deveni un obstacol in calea accesului la resurse. Asta se intampla mai ales in cazul in care conductele de petrol si gaze traverseaza granitele unui stat sau cand e vorba de proiecte care necesita angajamente pe termen lung intre companie si guvern. Ramane de vazut cat vor fi dispusi sa plateasca greii din petrol pentru a-si pastra pozitia dominanta pe piata. Deocamdata, au bani pentru a-si schimba strategia. Cand insa cotatia petrolului va ajunge sub nivelul de 30 de dolari pe baril, cuferele cu bani se vor goli rapid.

Companiile cu cele mai mari rezerve de petrol nu sunt occidentale

Greii industriei nu au acces facil la marile rezerve de petrol din Orientul Mijlociu sau din Rusia. De cand cotatiile petrolului au sarit de 50 de dolari pe baril, cateva guverne isi permit sa fie suficient de despotice sau “obraznice” pe plan mondial, fara sa aiba grija presiunilor din partea tarilor democratice. Hugo Chavez, presedintele Venezuelei, conduce un regim militar si este bun prieten cu Fidel Castro, dusmanul absolut la Americii. Nici guvernele din Orientul Mijlociu sau din Rusia sau Nigeria nu au emotii, deocamdata. Marile democratii sunt si mari consumatoare de petrol si, cel putin pentru moment, criteriul economic este decisiv.

Rezervele internationale ale companiilor petroliere de stat

Companiile nationale devin tot mai mult jucatori internationali. Foamea de energie i-a aruncat, practic, pe chinezi si indieni in cautarea petrolului dincolo de granitele proprii. La fel au facut si brazilienii sau malaiezienii, care discuta direct cu companiile nationale ale tarilor din Orientul Mijlociu, sarind peste intermedierea multinationalelor. si in cazul achizitionarii de noi tehnologii, greii incep sa fie ignorati. Companiile nationale, care au acum cuferele pline de bani, isi permit sa cumpere direct de la companiile de servicii, precum Halliburton, ignorand inca o data oferta jucatorilor mondiali.