Banca centrala americana a precizat ca anticipeaza ca dobanda cheie va fi mentinuta la niveluri "exceptional de scazute" pentru o perioada indelungata, scrie NewsIn.

Intr-o miscare surprinzatoare, Fed a precizat ca va cumpara titluri de stat americane pe termen lung de pana la 300 miliarde dolari in urmatoarele sase luni, pentru a contribui la ameliorarea conditiilor de pe pietele private de creditare.

De asemenea, pentru a furniza o mai mare sustinere pentru piata de credit ipotecar si pentru cea imobiliara, Fed a hotarat sa extinda achizitiile de active cu inca 750 miliarde dolari, ceea ce ridica totalul activelor cumparate de la inceputul anului la 1.250 miliarde dolari.

Federal Reserve si-a motivat deciziile prin datele ce indica o continuare a comprimarii economiei.

"Pierderile de locuri de munca, declinul pietei de capital si a celei imobiliare si conditiile restrictive de creditare au cantarit greu asupra increderii si cheltuielilor de consum", se mentioneaza in comunicatul Fed.

Banca centrala americana vede o diminuare a investitiilor in capital fix, ca urmare a deteriorarii perspectivelor privitoare la vanzari si la scaderea exporturilor americane, in conditiile in care multi dintre principalii parteneri comerciali ai SUA au intrat in recesiune.