Adam Warrington, un purtator de cuvant al companiei, a spus ca ArcelorMittal va suspenda o parte a activitatilor fabricii Indiana Harbor, de langa Chicago, pana cand conditiile de pe piata se vor ameliora, potrivit NewsIn.

Aceasta initiativa va duce la "concedierea pentru o perioada nedefinita a 978 angajati", a mai spus Warrington. Purtatorul de cuvant a precizat ca grupul va mentine productia in partea de est a fabricii.

Anterior, presedintele companiei estimase ca cererea mondiala de otel va scadea intre 15% si 20% anul acesta, marcand cea mai mare scadere de la Al Doilea Razboi Mondial.

Compania a redus la jumatate productia, dar Mittal a spus ca acest lucru nu reflecta cererea de pe piata de profil. Asociatia Mondiala a Otelului a estimat luna trecuta ca cererea de otel va scadea cu 15% anul acesta. Compania si-a redus deja productia cu 45% in al doilea trimestru din 2008, peste reducerea de 35% estimata in toamna.

ArcelorMittal este cea mai mare companie de otel din lume, avand peste 300.000 de angajati in peste 60 de tari. In Romania, compania controleaza combinatele de la Hunedoara si Galati, producatorii de tevi din Roman si Iasi, operatorul portuar Romportmet Galati si filiala locala a companiei de constructii ArcelorMittal Construction.