Partea cea mai dura a recesiunii din Marea Britanie a trecut, insa discutiile despre o revenire a economiei sunt premature, arata un raport al Camerelor Britanice de Comert, scrie BBC.
Raportul, care se bazeaza pe un sondaj la care au participat 5.600 de companii, arata ca s-au inregistrat progrese in ceea ce priveste increderea in economie, in perioda aprilie-iunie, potrivit NewsIn.

Dar institutia atrage atentia ca somajul va ajunge la 3,2 milioane persoane pana la mijlocul lui 2010. In sectorul manufacturier si al serviciilor s-au inregistrat imbunatatiri in al doilea trimestru, insa conditiile inca raman dificile.

Oficiul National de Statistica a revizuit recent datele privind economia Marii Britanii. Astfel, Produsul Intern Brut a scazut cu 2,4% in primul trimestru, fata de estimarile anterioare, de 1,9%.

Astfel, economia Marii Britanii a inregistrat in primul trimestru din 2009 cea mai accentuata scadere trimestriala a ultimei jumatati de secol, si cea mai severa din 1948, din punct de vedere anual, conform datelor statistice.

Scaderea anuala a PIB a fost revizuta la 4,9%, fata de nivelul anterior de 4,1%, reprezentand cele mai slabe rezultate de la crearea Oficiului de calcul statistic, in 1948.

Confederatia Industriei Britanice a estimat recent ca economia Marii Britanii va reintra pe crestere in 2010 si Bank of England va trebui sa isi extinda planul privind tiparirea de bani, pentru accelerarea procesului de recuperare.

Produsul Intern Brut va scadea cu 0,3% in al doilea trimestru si cu 0,1% in al treilea, conform estimarilor CIB.

Economia va reintra pe crestere in primul trimestru din 2010, cand va avansa cu 0,1% si cu 0,3% in al doilea trimestru, arata CIB. Totusi, numarul somerilor va continua sa creasca si va depasi trei milioane, conform estimarilor.

Estimarile grupului vin in contextul in care autoritatile de politica monetara si-au reafirmat luna aceasta planul de a tipari 125 miliarde lire sterline, dintr-un total de 150 miliarde lire sterline, cat fusese autorizat pentru cheltuieli pe piata obligatara.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri