Biroul pentru buget al Casei Albe va revizui in urcare prognoza pentru deficitul bugetar cumulat al Statelor Unite din perioada 2010-2019, cu circa 1.900 miliarde dolari pana la 9.000 miliarde dolari, scrie NewsIn.
Aceasta noua estimare pentru perioada 2010-2019 urmeaza sa fie facuta publica in cadrul unui raport semestrial al biroului pentru buget al administratiei prezidentiale din SUA, ce va fi publicat saptamana viitoare, a declarat pentru AFP o sursa din cadrul biroului.

Noua prognoza o depaseste cu mult pe cea anterioara, publicata in mai, ce indica un deficit bugetar cumulat la nivel federal de 7.100 miliarde dolari in intervalul de zece ani. Estimarea risca, de altfel, sa sporeasca obiectiile opozitiei republicane la politica de crestere a cheltuielilor publice a administratiei Obama.

Totusi, prognoza Casei Albe se apropie de cea a biroului pentru buget al Congresului, care, pe baza bugetului prezentat in februarie de administratia Obama, a calculat valoarea deficitului bugetar pentru perioada 2010-2019 la 9.300 miliarde dolari.

Barack Obama a mostenit de la administratia precedenta o situatia catastrofala a finantelor publice si s-a angajat sa reduca deficitul bugetar la circa 3% din produsul intern brut (PIB) pana la finalul mandatului, in 2013.

Datoria publica a Statelor Unite - care include datoria guvernului central, a statelor federale si a colectivitatilor locale - a depasit 10.000 de miliarde de dolari in septembrie 2008 si a ajuns la finalul lunii iulie la 11.669 miliarde dolari, adica 82% din PIB, potrivit datelor publicate de Trezoreria SUA.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri