Ministerul Transporturilor a selectat consortiul format din fimele Deloitte, Musat&Asociatii si Systra pentru servicii de consultanta la privatizarea CFR Marfa, vanzare care trebuie incheiata pana la sfarsitul lunii octombrie si in care ar putea fi implicate BERD si IFC, scrie Mediafax.
"Pentru consultanta privind privatizarea CFR Marfa a fost ales un consortiu condus de Delloite, din care mai fac parte Musat&Asociatii si Systra (Franta). Contractul urmeaza sa fie aprobat prin hotarare de guvern, dupa care va fi semnat", au declarat surse din Ministerul Transporturilor.

Asocierea va propune strategii de privatizare a CFR Marfa, pe baza unei analize diagnostic preliminare, care apoi va fi agreata de minister si aprobata de Guvern, va evalua compania in vederea stabilirii valorii de piata a actiunilor si va asigura asistenta tehnica in derularea procesului de privatizare.

Alaturi de consortiul castigator, au mai depus oferte pentru contractul de consultanta Boston Consulting Group cu Horvath &Partners si Bostina si Asociatii SPRL, Roland Berger cu Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), precum si doua oferte individuale, de la PwC si Ernst&Young.

Anuntul de selectarea a intermediarului pentru privatizarea CFR Marfa a fost publicat in luna februarie, Ministerul Transporturilor anuntand atunci ca asteapta ofertele pentru lista scurta a candidatilor pana la 16 februarie, urmand ca ofertele finale sa fie depuse pana la 12 martie.

Compania Deloitte a mai fost angajata in 2008 sa realizeze impreuna cu Bostina&Asociatii strategia de privatizare a CFR Marfa. Propunerea consultantilor a fost ca statul sa vanda integral actiunile CFR Marfa, prin licitatie deschisa sau prin negociere directa, insa privatizarea a fost amanata din cauza conditiilor nefavorabile din piata. In 2008, compania era evaluata la aproximativ 1 miliard de euro.

In luna septembrie a anului trecut, CFR Marfa figura in scrisoarea de intentie convenita cu FMI in grupul primelor noua companii unde va fi angajat management privat, cu perspectiva vanzarii unui pachet de 20% din actiuni.

Cateva saptamani mai tarziu, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a decis vanzarea a peste 50% din actiuni, presedintele Traian Basescu afirmand ca CFR Marfa a fost "profund capusata" prin serviciile care i s-au prestat si ca singura metoda de diminuare a vulnerabilitatii companiilor de stat este privatizarea.

Ulterior,Guvernul si FMI au convenit ca CFR Marfa sa fie scoasa de pe lista companiilor cu management privat si vanduta unui investitor strategic, intr-un proces care sa fie incheiat pana la sfarsitul lunii octombrie 2012 si in care sa poata fi implicate BERD si IFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale.

Astfel, conform calendarului, statul va publica prospectul de vanzare a actiunilor pana la jumatatea lunii iunie si va incheia privatizarea pana la sfarsitul lunii octombrie.

In acest interval vor continua masurile prin care firmele rau-platnice sa fie convinse sa isi achite facturile restante, prin trimiteri de preavize si dispunerea de "masuri legale" impotriva acestora.

Conform celor mai recente date, in 2010, CFR Marfa ocupa locul zece in Europa din punct de vedere al volumului de marfuri transportate, cu 31 milioane tone, si avea la finele anului trecut 8.270 salariati.

Potrivit datelor financiare preliminate ale CFR Marfa cuprinse in proiectul de buget pe 2012, operatorul a inregistrat anul trecut pierderi de 133,5 milioane lei, mai mari cu 67,9% fata de nivelul aprobat de Guvern prin bugetul de venituri si cheltuieli al companiei, de 79,5 milioane lei.

Ultimul an cand CFR Marfa a inregistrat profit a fost in 2007, cu un castig de 6,12 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finantelor. Operatorul de transport feroviar a inregistrat pierderi de 169,44 milioane lei in 2008, de 341,95 milioane lei in 2009 si de 535,26 milioane lei in 2010.

Compania a incheiat anul trecut cu datorii de 1,25 miliarde lei, cu 200 milioane lei mai putin fata de anul precedent, si estimeaza pentru acest an o crestere de 4%, la 1,3 miliarde lei.

Deloitte face parte din grupul american Deloitte Touche Tohmatsu, cu sediul la New York, fiind una dintre cele mai mari companii de consultanta, audit, servicii contabile si consiliere financiara din lume, cu 170.000 de angajati si venituri de 26,6 miliarde de dolari in anul fiscal 2010. In Romania are birouri la Bucuresti, Timisoara si Cluj.
Musat & Asociatii este una dintre cele mai mari case de avocatura din Romania.

Systra este o companie franceza de consultanta specializata in lucrari la calea ferata si transport public, infiintata in anul 1997 prin fuziunea Sofrerail (subsidiara a Companiei Nationale de Cai Ferate Franceze) si Sofretu (o subsidiara a Regiei Autonome de Transport Paris). In prezent, cele doua companii controleaza cate 36% din titlurile Systra, iar mai multe banci 28%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri