1. Cine poate solicita executarea silita a partilor sociale ale unei societati cu raspundere limitata?

Orice creditor, in calitatea sa de titular al unui drept susceptibil a fi valorificat prin executare silita si constatat printr-un titlu executoriu, poate formula o cerere de executare silita sub forma urmaririi mobiliare a partilor sociale. Pentru formularea cererii de executare silita a partilor sociale, calitatea de creditor nu este conditionata de calitatea de asociat al respectivului S.R.L., ci se stabileste prin raportare la existenta unui drept constatat printr-un titlu executoriu.

Este important, din punct de vedere practic, de retinut ca si in procedura de executare silita a partilor sociale aflata in curs, exista posibilitatea ca orice alt creditor al debitorului sa intervina pana la data fixarii de catre executorul judecatoresc a termenului pentru valorificarea partilor sociale, iar dupa depunerea sau consemnarea sumelor realizate prin urmarire, creditorul intervenient poate sa participe la distribuirea acestora.

2. Care sunt titlurile executorii in temeiul carora pot fi executate silit partile sociale?

Executarea silita sub forma urmaririi mobiliare a partilor sociale se poate realiza in temeiul oricarui titlu executoriu, cu exceptia celor care vizeaza bunuri imobile.

Pe langa existenta unui titlu executoriu valid, este necesar sa se verifice in prealabil daca debitorul detine in patrimoniu parti sociale a caror executare sa fie solicitata. Acest aspect poate fi confirmat de catre executorul judecatoresc sau chiar prin diligentele creditorului, prin solicitarea informatiilor aferente de la oficiul registrului comertului.

Fara a realiza o enumerare exhaustiva, urmatoarele acte juridice reprezinta titluri executorii in temeiul carora se solicita in mod frecvent incuviintarea executarii silite sub forma urmaririi mobiliare a partilor sociale: hotararea judecatoreasca definitiva sau executorie, contractul de imprumut autentificat la notar, contractul de ipoteca mobiliara pe parti sociale, cambia, biletul la ordin si cecul.

3. Cum decurge procedura de executare silita a partilor sociale?

Ulterior formularii cererii de executare de catre creditor si obtinerii incuviintarii executarii silite de la executorul judecatoresc, in concordanta cu recentele modificari ale Codului de Procedura Civila, executorul va emite o somatie care, alaturi de incheierea de incuviintare a executarii, va fi comunicata debitorului.

In situatia in care, in termen de o zi de la data comunicarii acestor acte, debitorul nu plateste benevol suma datorata, urmatorul pas in executarea silita il reprezinta sechestrarea partilor sociale in vederea valorificarii lor.

In acest sens, la sediul societatii executorul judecatoresc va incheia un proces verbal de sechestru al partilor sociale ce va fi comunicat debitorului. Din momentul aplicarii sechestrului, partile sociale sunt indisponibilizate, astfel incat debitorul nu mai poate dispune de ele pe durata executarii, sub sanctiunea unei amenzi judiciare, in cuantum considerabil mai mare fata de alte amenzi prevazute de legea procedurala. Ulterior aplicarii sechestrului, in situatia in care exista acordul creditorului, debitorul poate deveni administrator-sechestru. Incalcarea obligatiei administratorului-sechestru cu privire la custodia partilor sociale realizeaza continutul infractiunii de sustragere de sub sechestru.

In continuare, pentru asigurarea formalitatilor de publicitate a sechestrului partilor sociale, procesul verbal urmeaza a fi inscris la registrul comertului, precum si in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare. Aceasta inscriere va asigura opozabilitatea sechestrului fata de cei care, ulterior inscrierii, dobandesc un drept asupra partilor sociale. Spre exemplu, in situatia in care se intentioneaza parcurgerea procedurii transferului partilor sociale prevazuta de art. 202 alin. 2) din Legea nr. 31/1990, inscrierea unui astfel de proces verbal de sechestru anterior perfectarii transferului are ca efect indisponibilizarea partilor sociale si blocarea temporara a transferului.

Debitorul poate evita aplicarea sechestrului sau poate determina ridicarea sa numai daca achita sau face dovada depunerii cu afectatiune speciala a intregii creante principale, plus a accesoriilor si cheltuielilor de executare aferente.

Citeste si:

Cu ocazia aplicarii sechestrului asupra partilor sociale, este necesar sa se determine valoarea acestora pentru a justifica intinderea sechestrului. Partile sociale se pot evalua prin intermediul unui raport de expertiza ce va analiza, printre altele, situatiile financiare ale societatii.

In vederea valorificarii partilor sociale, Codul de Procedura Civila a stabilit ca regula vanzarea amiabila. In situatia in care aceasta nu este posibila, valorificarea se va realiza prin licitatie publica organizata de catre executorul judecatoresc.

O particularitate a acestei vanzari o reprezinta intocmirea unui caiet de sarcini, ce va cuprinde, sub sanctiunea nulitatii vanzarii, urmatoarele mentiuni: actul constitutiv al societatii, numarul si felul partilor sociale supuse vanzarii, garantiile constituite asupra lor, clauzele speciale privind vanzarea sau cesiunea acestora si drepturile de preferinta acordate asociatilor, situatia financiara anuala pe ultimele doua exercitii financiare, precum si orice documente necesare pentru aprecierea consistentei si valorii drepturilor societare aferente partilor sociale scoase la vanzare. Creditorului, debitorului, societatii emitente si celorlalti asociati le este recunoscut dreptul de a face obiectiuni la caietul de sarcini in termen de 5 zile de la comunicarea acestuia, ce vor fi solutionate de catre executorul judecatoresc. Solutia data de executor poate fi contestata la instanta de executare, pe calea contestatiei la executare de drept comun.

Ulterior evaluarii partilor sociale aflate sub sechestru, executorul judecatoresc va fixa prin incheiere data, ora si locul licitatiei publice, intocmind in acest sens o publicatie de vanzare. Vanzarea la licitatia publica se poate realiza intr-un termen de doua pana la patru saptamani de la expirarea termenului de 15 zile de la aplicarea sechestrului. La licitatie poate participa si creditorul urmaritor, care desi este scutit de la plata cautiunii, va fi totusi supus unei interdictii de a adjudeca partile sociale la un pret mai mic de 75% din cel stabilit conform raportului de evaluare.

In situatia in care nu se realizeaza pretul de pornire al licitatiei, partile sociale vor fi scoase din nou la vanzare incepand de la 75% din pretul afisat in publicatie. In cazul in care partile sociale nu sunt adjudecate, licitatia se va amana la un nou termen ce nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data primei licitatii, iar licitatia va incepe de la 50% din pretul initial prevazut in publicatia de vanzare. Daca nici acest pret nu va fi obtinut, partile sociale vor fi vandute la acelasi termen la pretul maxim oferit, chiar in prezenta unui singur ofertant.

Persoana care adjudeca partile sociale este obligata sa depuna intregul pret al acestora, in numerar, cu ordin de plata sau cu orice alt instrument de plata. Ulterior inchiderii licitatiei, rezultatele acesteia vor fi consemnate intru-un proces verbal intocmit de executorul judecatoresc. Tot acesta va elibera un certificat de adjudecare, ce reprezinta titlul de proprietate asupra partilor sociale al persoanei care adjudeca bunurile.

A doua parte a acestui articol va fi publicata saptamana viitoare in sectiunea Legal Business.