El revine ca membru senior al grupului de finante-banci in cadrul Dentons dupa patru ani (iunie 2011-mai 2015) in care a coordonat departamentul juridic al Bancii Comerciale Romane. In perioada care urmeaza, Doru Postelnicu va fi responsabil de dezvoltarea practicii de litigii bancare a biroului Dentons. Anterior experientei de la BCR, el a lucrat in cadrul Salans (fostul Dentons) in perioada 2006-2011.

Avocatul are o experienta de peste 10 ani in finante-banci, drept societar, litigii si fuziuni si achizitii. Experienta lui in finantari acopera credite sindicalizate, finantare imobiliara si de proiect, finantare de achizitii, credite comerciale, imprumuturi pentru retail, creditare generala pentru societati, datorii prioritare si subordonate.

Doru Postelnicu este absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti si detine o diploma de master Oeconomicus Internationalibus Wirtschaftsrecht (Dreptul Afacerilor) de la Universitatea Martin Luther, Halle-Wittenberg, Germania, cu specializare in dreptul societatilor comerciale, precum si un Certificat in Administrarea Afacerilor de la Warwick Business School, UK.