“Desi s-ar putea afirma ca a existat mult dorita stabilitate legislativa, in fapt OG 52/1997 reprezinta o reglementare generica, cu caracter mai degraba descriptiv decat normativ si pe alocuri imprecisa, a domeniului francizei. Astfel, OG 52/1997 se limiteaza la a defini cateva concepte esentiale precum franciza, retea de franciza, know-how, etc si stabileste cateva principii generale de urmat in negocierea si executarea contractului, fara sa contina reguli detaliate si nici sanctiuni”, a declarat pentru wall-street.ro Cosmin Stavaru, partener la casa de avocatura Bulboaca & Asociatii.

Acesta mentioneaza ca exista multe imprecizii in redactare, chiar si atunci cand sunt intalnite prevederi mai concrete.

De exemplu, definitia know-how-ului este incompleta (facand referire doar la produse), iar prevederile privind contractul de exclusivitate sunt relativ obscure, nefiind clar daca se are in vedere un contract separat sau exclusivitatea teritoriala a francizatului, daca se reglementeaza obligatia sau doar optiunea de impune o taxa de exclusivitate separat de taxa de intrare.

„Anumite elemente reglementate in cadrul obligatiei de informare pre-contractuala sunt imprecise, ca de exemplu obligatia de dezvalui potentialului viitor francizat in cursul negocierilor « experienta dobandita si transferabila ». Aceasta sintagma folosita de OG 52/1997 se refera oare la know-how? Asa pare textual, dar din punct de vedere juridico-economic transferul know-how-ului este tocmai obiectul contractului de franciza si nu obiect al obligatiei de informare precontractuala, ca sa nu mai vorbim de riscurile majore pe care si le-ar lua un francizor in dezvaluirea know-how-ului fara sa existe un contract semnat cu destinatarul informatiilor”, explica Stavaru.

Avocatul remarca si lipsa reglementarii termenului executarii informarii pre-contractuale. Astfel, din textul ordonantei reiese ca executarea obligatiei se poate face prin simpla prezentare a contractului de franciza, chiar la momentul semnarii acestuia. Insa, sensul existentei unei obligatii de informare este acela de a furniza informatii relevante despre parti si obiectul contractului inainte de semnare, tocmai in scopul luarii deciziei de a incheia contractul.

Citeste si:

De altfel, Codul Deontologic European al Francizei impune ca informarea pre-contractuala a francizatului sa se faca in scris, « intr-un interval de timp rezonabil, inainte de incheierea contractului ».

„In alte situatii, caracterul general al redactarii anumitor prevederi le face neclare, interpretabile. De exemplu, OG 52/1997 prevede obligatia francizatului « sa dezvolte reteaua de franciza ». Ce presupune aceasta obligatie: maximizarea vanzarilor in propriul magazin, publicitate activa a retelei, racolarea de noi francizati, partajarea unor experiente practice care ar putea imbunatati know-how-ul intregii retele, una sau toate aceste activitati? Asemenea detalii ar trebui tratate in contractul de franciza, pentru a clarifica intinderea obligatiilor fiecarei parti”, sustine Cosmin Stavaru.

De asemenea, reglementarea obligatiilor de non-concurenta si exclusivitate ar trebui armonizata cu legislatia specifica dreptului concurentei.

Nicio sanctiune in caz de incalcare a legislatiei

Pe langa faptul ca este generica, legislatia actuala nu contine sanctiuni pentru eventualele incalcari si nici norme de detaliu.

De exemplu, lipseste o reglementare detaliata a tipurilor de franciza, in primul rand a conceptului de franciza principala (master franchise) care este utilizat la scara larga de marile francize internationale ca mijloc de intrare pe o piata noua.

„Ar fi utila o reglementare mai detaliata a obligatiei de a testa in prealabil conceptul francizei si a cerintelor minime de organizare a know-how-ului (in forma unui manual al francizei, de exemplu). Aceasta ar facilita constituirea unor veritabile francize, bazate pe o reteta de business judicios testata si transmisa in parametrii uniformi, cu acelasi nivel de exigenta”, a explicat avocatul.

In plus, nu este reglementat un model orientativ de contract de franciza, care ar fi util in special pentru partile cu experienta mai redusa in domeniu.

Alte legislatii (precum cea americana si franceza) pun un accent deosebit pe obligatia de informare pre-contractuala, reglementand un document standard de informare cu caracter obligatoriu (Franchise Disclosure Document, Document d’Information Précontractuel), cu un continut specific. O asemenea abordare ar fi de preferat si in legislatia romaneasca.