Interiorul de la Cucina Borghese e somptuos, intrare cu scara monumentala si coloane de marmura, hol larg si patru camere mari, foarte inalte, marmura si in interior, coloane si arcade, tavan cu basorelief, atmosfera aristocratica in culori englezesti, diferite pentru fiecare camera. Salonul de nefumatori e pus intr-o fosta biblioteca din lemn masiv de nuc, lambrisata de jur imprejur, draperii grele. Nu stiu daca au alta ventilatie la Cucina Borghese, alta decat cea cu geamurile deschise, probabil ca nu, fiind greu de facut asa ceva intr-o cladire ca aceasta. De aceea fumul se simte peste tot, si acolo unde nu ar trebui sa fie, chiar si cand sunt foarte putini oameni in restaurant, cum s-a intamplat cand am fost noi. De aceea si fiindca e inca destul de gol (nu e de mirare pentru un abia-deschis), nu le-am pus nota maxima la ambianta.

Au un bucatar sef foarte bun la Cucina Borghese, talentat si pasionat, care are sanse sa ajunga printre cei mai cunoscuti si mai apreciati chefs din Bucuresti. E foarte posibil sa ajungem in curand sa le punem nota maxima la mancare la Cucina Borghese, cand va reusi sa gaseasca cele mai bune produse si pe cei mai seriosi furnizori si isi va definitiva fluxurile si procedurile in bucatarie. Meniul facut e in jurul bucatariei italiene fine la Cucina Borghese si e inca in tatonari, am inteles. Tot ce am primit a fost bun si foarte bun. Nu am primit amuse-bouche, ceea ce e surprinzatoe la un restaurant de lux cu pretentii de fine dining. Supa de sparanghel cu foie gras a fost buna, insa ar fi trebuit strecurata mai mult, era prea groasa, ca la restaurantele italienesti proaste. Foie gras era un ficat prajit pus pe marginea farfuriei. Foarte bun acela, nimic de zis. Mai avea alaturi si doua fasiute de sunca prajita, care erau doar pe jumatate crocante. Pastele umplute au fost foarte bune. Nu imi mai aduc aminte cu ce erau umplute, parca ciuperci, doar ca era ceva mai moale pasta decat cred eu ca ar fi trebuit. Erau trufe si acolo, trufe foarte bune, de calitate, se vede ca e un chef care stie despre ce e vorba si le foloseste din plin. Am mai luat somon salbatic, bun la gust dar ceva mai tare si mai aspru decat cel cu care suntem obisnuiti. Sparanghelul a fost bun, dar ar trebui sa caute tulpini ceva mai subtiri ca sa-l faca ceva mai crocant, sa trebuiasca sa-l fiarba mai putin. Vita a fost si ea buna, insa destul de obisnuita, nimic special. Tonul rosu a fost excelent, insa, si cu un produs de calitate, si bine gatit. Painea banala, aici ar putea sa afaca o schimbare cu putine eforturi. Deserturile excelente, cum era de asteptat.

Citeste si:

Serviciul a fost bun la Cucina Borghese, cu mai multi chelneri care s-au ocupat de noi, rapizi si siguri pe ei, nu a trebuit sa asteptam prea mult mancarea, asa cum am crezut cand ne-am uitat prima data in meniu. Preturile sunt mari, cu mai multe feluri cu preturi care trec de suta, insa sunt la fel cu cele de la alte restaurante cu pretentii similare, poate chiar mai mici decat la unele din Herastrau cu mancare mai proasta. Clienti putini, dupa cum am spus, dar de nemirare, fiindca nu stie nimeni de el, inca.

Cucina Borghese s-a pozitionat direct, deci, in partea de sus a listei cu restaurante bune ale Bucurestiului si pe lista scurta cu restaurante cu mancare fina. Cu efort, cu atentie la detalii si, mai ales, la produse si la furnizori, pot ajunge sa fie pomeniti atunci cand cineva intreaba pe altcineva care e cel mai bun restaurant din Bucuresti.

Sursa foto: Cucinaborghese.com