Osteria Gioia by Patrizia (asa se prezinta) e singurul restaurant italian, dintre cele cunoscute mie in Bucuresti, pe care il includ in grupul foarte restrans al celor cu gastronomie fina. Nu sunt un bun cunoscator al bucatariei italiene sofisticate, nu am fost niciodata la un restaurant cotat, de cate ori am ajuns la ei in tara, insa sunt convins ca acesta e nivelul lor de “haute cuisine”.
Restaurantul e deschis de cateva saptamani pe Bv. Ion Mihalache, foarte aproape de Piata Victoriei, si apartine lui Vladimir Mihulescu (Vova), fost om cu greutate pe la niste multinationale cu nume sonore. Am inteles ca a renuntat definitiv la businessul corporatist si, impreuna cu toata familia, are planuri mari in domeniul acesta al restaurantelor si cluburilor, urmand chiar sa deschida in iarna ceva nemaivazut in Romania.
In aceasta combinatie mai apare un personaj interesant - Patrizia,“italianca ciudata de la Buftea”, asa cum am auzit spunandu-i-se de multe ori pana acum. Timp de cativa ani, pana de curand, a avut un fel de “restaurant” in sufrageria casei ei de la marginea Bucurestiului, in care ajungeai cu o programare greu de obtinut si unde mancai ce avea inspiratia sa gateasca in ziua respectiva, ca un fel de oaspete personal al ei. Eu nu am fost niciodata acolo, desi curiozitatea mi-a dat ghes de mai multe ori, mai ales ca multi vorbeau despre locul acela ca fiind “cel mai bun restaurant italian din Bucuresti”.
Pe scurt, Vova a reusit sa o convinga pe Patrizia (cea din poza, in negru) sa se asocieze si sa mute “cea mai buna mancare italiana” din Buftea in centrul Bucurestiului, spre bucuria sutelor de corporatisti cu dare de mana de la firmele din jur, care au inceput deja sa le umple restaurantul, mai ales la pranz.
Vova a avut multi bani si multa vointa ca sa transforme cu totul o casa veche (si, probabil, frumoasa) intr-un fel de capela mortuara, in care aproape totul e inchis la culoare, foarte asemanator cu ce au facut cei de la Mandragora tot intr-o casa care ar fi meritat alta soarta. Sunt sigur insa ca Vova e foarte mandru de cum i-au iesit decorurile si ca multi il si felicita sincer pentru asta, mai ales ca toate lucrurile par de calitate pe acolo. Inca un arhitect cu gusturi ciudate care a convins un client sa-si puna singur bete in roate si sa mai si plateasca bani buni pentru asta...
Meniul nu e lung la Osterie. Are o parte fixa (un fel de a spune, pentru ca nu intotdeauna au tot ce scrie acolo) si mai multe “feluri ale zilei”, in functie de ce produse mai bune gaseste, sau in functie de ce inspiratie are Patrizia in ziua respectiva. Multe nume le regasesti si in meniurile puzderiei de restaurante italienesti care au impanzit Bucurestiul, insa diferenta e de la cer la pamant. Vova mi-a spus ca nu cumpara nimic semipreparat si ca totul se face la ei in bucatarie, chiar si painea, si am toate motivele sa-l cred.
Am fost de trei ori intr-o saptamana la ei si tot ce am mancat a fost bun sau foarte bun: Crema de hribi de padure si crutoane cu rozmarin, Tartina de vinete la cuptor, Branza Burrata cu rosii cherry, mai multe feluri de paste (papardelle si tagliatelle moi si pufoase, asa cum imi plac mie, nu tari, asa cum spun unii cunoscatori ca ar trebui sa fie), cel mai fin ton pe care l-am mancat vreodata, cu nuci si alune caramelizate, Crema mascarpone excelenta, cu scortisoara si sos de pere, Clatite cu prosciutto, parmezan si smantana, Dorada cu lamaie si capere, Vita cu sos de trufe (adevarate!), deserturi si alte cateva feluri pe care am uitat sa le notez, ocupat fiind cu infulecatul...
Au intotdeauna mai multe feluri de paine scoasa de curand din cuptor, aproape toata nesarata, din motive pe care o sa le inteleg si eu, cu siguranta, intr-o zi. Toate vinurile sunt si la pahar, ceea ce nu stiu daca a mai avut cineva inspiratia si curajul sa faca in Bucuresti.
Atmosfera de la Osteria Gioia e neobisnuita pentru multi bucuresteni, mai ales pentru cei care vin acolo pentru prima data (cu siguranta ca numele nu a fost ales la intamplare). Vova e mereu in verva si cu chef de vorba, mutandu-si cu sprinteneala cele 130 de Kg. cand la o masa, cand la alta, si dand bucuros explicatii curiosilor.
Nevasta-sa (un fel de sefa de sala) e adorabila, iar italianca – adorabila si ea – face un spectacol de zile mari, revarsand o gioia orgasmica asupra oricarui client pe care il cunoaste sau pe care i se pare doar ca l-ar mai fi zarit vreodata in viata. In 10 minute tot restaurantul invata numele fiecarui musafir, indiferent in ce ungher s-ar ascunde, si uneori afli cine si ce mananca acolo chiar din strada, daca nu e un trafic cu totul si cu totul asurzitor, care sa acopere vocea Patriziei.
Preturile sunt rezonabile la Osterie pentru ce poti manca de acei bani. O masa completa pentru doi, cu un vin bun, e pe la 3 – 400 de lei. Au si cateva feluri care sar de suta: Creveti jumbo la 180, Texas T-bone steak la 220 lei portia sau Spaghete cu homar la 130.
Daca am inteles eu bine cum merg lucrurile cu restaurantele si cu preferintele bucurestenilor, cred ca Osteria va avea mai mult succes decat restaurantele frantuzesti “omoloage”, ca Mangerie si La Cantine de Nicolai. Asta la preturi comparabile si chiar daca multi cunoscatori in ale gastronomiei fine vor considera mancarea frantuzeasca ceva mai sofisticata si mai indreptatita sa aspire la titlul de cea mai buna din oras.
Cred ca, la sfarsitul anului, cand se vor face topurile, in clasamentul publicului va conduce un restaurant italian, iar in cel al expertilor unul frantuzesc.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
