Apoi, au venit puternic din urma restaurantele si bistrourile frantuzesti, pe calea deschisa de La Villa si de Bistrot Français al lui Alain Kremeur. La Cantine de Nicolai, Escargot, La Bonne Bouche, Paparazzi, Ici et La, Aqua (mai cosmopolit) si alte cateva au preluat conducerea in preferintele pretentiosilor, chiar daca nu sunt pline, si nici nu vor fi, probabil, prea curand. « Tabara » italiana am auzit ca isi pune toate sperantele in Osteria Gioia ca sa mai reechilibreze balanta, insa nu cred ca o vor mai inclina vreodata in favoarea lor, asa cum nu pot face nicaieri in lume cand e vorba de gastronomie fina.

Ultimul intrat in forta in aceasta batalie franco – italiana e La Mangerie, un restaurant elegant deschis in urma cu mai putin de 3 luni chiar pe Bv. Primaverii de catre Costin Costanda, nepotul unchiului cu acelasi nume bine cunoscut bucurestenilor, si nu numai lor. Dl. Costanda nu s-a uitat la bani cand a amenajat un restaurant la parterul unui bloc luxos, abia construit pe celebra strada. Insa, spre deosebire de altii cu mana larga, el a avut inspiratia sa ii ceara unui bun arhitect sa faca treaba. Rezultatul e remarcabil, daca pana si pe mine - un anti-modernist inrait cand e vorba de arhitectura si de amenajari – m-a facut sa scriu de bine despre el.

Cafe-bar-restaurantul (cum se prezinta ei insisi) nu e foarte mare; au o singura sala cu vreo 15 mese si o terasa ingusta de jur imprejur, pe ambele laturi ale coltului cladirii. Totul pare de calitate si bine ales la Mangerie: organizarea spatiului, decoruri, vesela si tacamuri, iluminat.

Din aproape toate punctele de vedere (de la conceptul general, modul de amenajate, decor, mobilier si pana la tipul de meniu si calitatea mancarii) seamana cu La Cantine de Nicolai, ceea ce e in avantajul Mangeriei - ca ultim sosit, cel putin in acest moment.

Un restaurant pe saptamana: La Cantine de Nicolai mi-a ranit orgoliul (o cronica subiectiva)

Un restaurant pe saptamana: La Cantine de Nicolai mi-a ranit...

Consultantul francez pe care l-au adus pentru crearea conceptului gastronomic de la Mangerie stie foarte bine despre ce e vorba: meniu pe doua pagini, cu 5 antreuri, 2 supe, 6 pesti, 4 carnuri, 2 paste, 3 garnituri, 2 salate si 3 deserturi. Am fost de trei ori pana acum la ei si am luat altceva de fiecare data, evident. Totul a fost foarte bun sau excelent, cu exceptia unui miel si a unor scoici care au fost doar bune sau mediocre (probabil ca accidental).

Excelente au fost Trio de scampi cu spuma de crustacee pe un pat de praz cu sofran, Foie gras-ul, Medaillon de lotte cu sparanghel si sauce vierge, Caracatita in stil provencal, Fileul de vitel la tigaie in crema de mamaliga cu trufe si sos de trufe (adevarate!) si Ratatouille. Bune si foarte bune au fost Tartarul de biban salbatic cu ghimbir si salata mixta de plante, Bibanul cu ciuperci chanterelle si cartofi piure cu sos de usturoi, Tagliatelele genoveze (desi un invitat al meu le-ar fi preferat putin mai tari, insa sosul l-a gasit excelent) si deserturile.

Citeste si:

Fata de toate aceste feluri, dupa gustarea carora standardele noastre de evaluare s-au ridicat brusc la niveluri pe care aproape ca le uitaseram, am gasit mici defecte la Scoicile Saint Jacques rumenite cu ghiveci si sos aromat de vitel si la Friptura de miel cu piure de cartofi dulci si sos negru, care mi s-au parut putin cam tari, si asta probabil de la felul in care le-a preparat si nu de la calitatea carnii.

Poate ca scoicile or fi fost intentionat facute astfel (ca scria « rumenite » in meniu, si eu nu prea sunt obisnuit cu asta), insa mielul sigur i-ar fi putut iesi un pic mai bun fara mult efort. Oricum, daca le-as fi mancat pe acestea primele, si nu ultimele, si nu as mai fi mancat altceva dupa aceea, cu siguranta ca as fi scris ca sunt foarte bune si ele. Deh, asa e cand ii obisnuiesti pe oameni cu ceva prea bun…

Serviciul e rezonabil la Mangerie, cu chelneri « de meserie », toti baieti, dintre care unii exagereaza cu o politete careia nu cred ca-i inteleg fundamentele. Timpul de servire e cam inegal; in unele zile a fost rapida, altadata a durat aproape trei sferturi de ora pentru al doilea fel. In orice caz, pranzul acolo nu e pentru angajatii de rand, ci numai pentru sefii care-si pot permite o pauza de cel putin o ora si jumatate, daca vor sa manance un meniu complet.

Preturile sunt destul de bune la Mangerie, ceva mai mici decat la Nicolai. Cel mai scump fel e bibanul salbatic, la 124 de lei. Antreurile sunt intre 30 si 40, pestele intre 40 si 60 (cu bibanul care face singura nota discordanta), carnea intre 60 si 80, pastele si salatele in jur de 30, iar deserturile 19 lei pe toata linia. Cu 3 – 400 lei pentru doua persoane mananci excelent la Mangerie, cu un meniu complet si cate un pahar cu vin bun.

La Mangerie a reusit sa intre direct in topul restaurantelor bucurestene, alaturi de Cantina, in « aripa » franceza a clasamentului. Pentru moment, Nicolai are avantajul ca cheful francez e acolo tot timpul si poate improspata oricand meniul. La Mangerie nu cred ca au intentia sa-l schimbe prea curand (de meniu vorbesc), mai ales ca e tiparit deja pe carton, nu pe o foaie detasabila de hartie, ca la Nicolai. Eu sper sa le mearga bine amandurora.