Fostul director general al Thomson Reuters, Tom Glocer, care a demisionat la sfarsitul anului trecut, va primi o compensatie financiara de aproape 20 milioane de dolari pe o perioada de doi ani, inclusiv un pachet de retragere de 3,1 milioane de dolari, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Glocer s-a retras la finele lui 2011, dupa ce compania a trecut printr-o serie de schimbari structurale si restructurari ale managementului, pe fondul dinamicii slabe a vanzarilor unui produs important din portofoliu si scaderii pretului actiunilor.

Cea mai mare parte din pachetul de 19,9 milioane de dolari pe care il va primi Glocer reprezinta compensatia normala pentru activitatea din 2011 si include optiuni pentru achizitia viitoare de actiuni la companie, stimulente financiare pe termen lung si un salariu de baza de 1,5 milioane de dolari, potrivit unui raport al Thomson Reuters catre SEC, Comisia de reglementare a valorilor mobiliare din SUA.

Glocer a fost inlocuit de James Smith, veteran in randul directorilor executivi ai Thomson, care lucreaza la grupul canadian din 1987.

Smith are un salariu de baza de 1,5 milioane de dolari si ar putea incasa compensatii suplimentare de pana la 7 milioane de dolari, in cash si actiuni, in functie de performantele companiei sub conducerea sa.

Anul trecut, cand a fost sef al diviziei Professional si ulterior director operational executiv, compensatia totala a lui Smith a fost de 10,5 milioane de dolari, inclusiv bonusuri in optiuni si actiuni.

Redactorul sef al Reuters, Stephen Adler, a primit anul trecut un salariu de baza de 636.923 dolari si un bonus exceptional de optiuni de achizitie viitoare de actiuni care a ridicat compensatia totala pentru 2011 la 2,7 milioane de dolari.

Thomson Reuters a avut pierderi in trimestrul al patrulea al anului trecut, dupa o amortizare non-cash de 3 miliarde de dolari a fondului comercial (goodwill).

Mai multe companii media de anvergura au trecut prin schimbari ale conducerii executive in ultimul an. Fostul co-director general al New York Times, Janet Robinson, care a parasit compania la sfarsitul anului trecut, a primit o compensatie financiara totala de aproape 24 milioane de dolari.

Craig Dubow, care s-a retras din functia de director general al grupului Gannett in octombrie, a primit 37,1 milioane de dolari reprezentand compensatie pentru disponibilizare, pensie si pachete de actiuni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri