Bugetele de promovare ale companiilor ar trebui sa fie mai aproape de nivelul pe care oamenii il petrec pe un anumit canal media (televizor, presa, internet, etc), a declarat pentru wall-street.ro, Adrian Pavelescu, directorul general al Outbox, noua companie de digital lansata de Mercury 360, una dintre cele mai mari agentii de pe piata de publicatate.
Anul trecut, piata de media a fost in jurul a 300 de milioane de euro, cel mai mic nivel din ultimii sase ani, din care investitiile pe televiziune au totalizat aproape 200 de milioane de euro, internetul -34 de milioane de euro, OOH (panotaj stradal, reclame in lifturi, toalete, parcari, sali de asteptare) - 30 de milioane, presa tiparita- 24 si radio 20 de milioane, conform estimarilor agentiei de media Initiative.

In digital nu ai timp sa testezi

„Comunicarea digitala este inca un mediu tanar in raport cu publicitatea traditionala. Brandurile mari, de traditie, si-au dezvoltat sisteme si proceduri bine puse la punct pentru publicitatea traditionala, iar pentru ei aceasta a devenit o directie sigura, despre care stiu ca functioneaza si pe care o prefera uneia care presupune riscuri. Digitalul este o piata in permanenta dezvoltare, cu foarte multe modele pe care nu ai timp sa le testezi, cu un grad mai mare de complexitate, deci cu un grad mai mare de risc. De aceea, cred ca bugetele de digital nu sunt inca la nivelul consumului de media digitala al utilizatorilor”, explica Pavelescu.

Desi in ultimii ani din ce in ce mai multi romani s-au conectat la internet sau au inceput sa-l foloseasca tot mai mult, televiziunea continua sa fie de departe mediul cel mai utilizat atat de consumatori cat si de advertiseri. Printre motive se numara faptul ca in Romania promovarea pe televiziune este ieftina, dar si faptul ca avem o rata foarte buna de acces la televiziune.

De exemplu, in jur de 80% dintre cele 7,3 milioane de gospodarii din Romania au un abonament de TV, in timp ce mai putin de 40% au unul de internet fix, conform datelor arbitrului telecom (ANCOM) pe primul semestru din 2011.

Pe de alta parte, in 2010, romanii au stat in jur de 4 ore si 17 minute in fata televizorului, mai putin cu 5 minute fata de 2009, conform GFK Romania. Comparativ, in februarie anul trecut 33,8% dintre cei aproximativ 8 milioane de internauti romani foloseau zilnic internetul in jur de 1-3 ore, in timp ce 29,8% petreceau online intre jumatate de ora si o ora, conform unui studiu realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES).

Piatele online preferate- SUA si Marea Britanie

Adrian Pavelescu adauga ca pietele de online pe care le admira cel mai mult sunt Marea Britanie si din Statele Unite datorita interesului, diversitatii si bugetelor alocate digitalului.

Daca la noi investitiile in internet sunt de aproape 6 ori mai mici decat cele pe TV, in Marea Britanie, inca din 2009 bugetele pentru promovarea pe internet le-au depasit pe cele pe televiziune.

Outbox a fost infiintata in noiembrie anul trecut, agentia desprinzandu-se din divizia de direct marketing si digital a Mercury360, unul dintre cei mai mari jucatori pe piata locala de publicitate, cu afaceri de circa 17,3 milioane de euro in 2010.

Compania ofera servicii de strategie, design si executie in zona de digital, iar principalul client este Mercury360. Practic, Outbox dezvolta in continuare proiecte pentru mai multe branduri din portofoliul agentiei conduse de Radu Miu, printre care Nescafé Alegria, Purina One, Gourmet, Friskies, CioccoLatte, Zuzu, Fulga.

Cele mai multe proiecte cerute de clienti sunt cele pentru retele de socializare, pentru site-uri de campanii promotionale si aplicatii pentru activari in zona de consumer.

Pentru acest an, Pavelescu estimeaza o cifra de afaceri in jurul a un milion de euro si o profitabilitate de aproximativ 10-15%.

Agentia are 15 angajati, iar in prezent nu exista pozitii deschise. Insa planurile privind numarul de oameni este revazut trimestrial in functie de proiecte. Daca in multe companii experienta este importanta atunci cand se fac recrutari, acest lucru nu este unul semnificativ in cazul Outbox.

“Ne intereseaza mai putin cunostintele. Atunci cand vreau sa recrutez pe cineva ma uit la cat e de entuziasmat, la cat de pasionat este. Nu trebuie sa aiba experienta, il invatam noi”, explica Adrian Pavelescu.

Cine este managerul Outbox:

In varsta de 34 de ani, Pavelescu s-a alaturat Mercury360 in 2004. Inainte de noiembrie anul trecut cand a preluat managementul Outbox a condus divizia de direct marketing si digital din cadrul agentiei conduse de Radu Miu.

El este specializat in comunicare digitala si personalizata si a dezvoltat campanii atat in zona de consumer cat si in cea de business.

Lucreaza in marketing din 1999, cand era student in anul al doilea la Facultatea de Marketing din cadrul Universitatii Spiru Haret si s-a angajat intr-o companie de constructii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri