Juriul de la Golden Drum a decis: din cele 25 agentii de publicitate din Romania care au inscris lucrari la festivalul Golden Drum, Lowe Romania este a doua cea mai creativa agentie romaneasca, dupa McCann, declarata agentia anului. In acelasi timp, Lowe Romania ocupa locul 6 in clasamenul general al festivalului.
Echipa Lowe Romania a revenit in Bucuresti victorioasa, dupa ce a adaugat in palmaresul sau un trofeu Golden Watch pentru cea mai buna campanie DaKINO - si un trofeu Silver Drum pentru cel mai bun print din categorie - cu doua din printurile campaniei DaKINO. Din cele 20 de categorii ale festivalului, nu au fost castigate decat sapte Silver Drum, dintre care unul a mers la Lowe Romania pentru printurile Basic Instinct si Titanic, informeaza un comunicat al agentiei.

Clasarea Lowe pe locul al doilea in topul creativitatii romanesti conform Golden Drum nu face decat sa confirme ceea ce Lowe a aratat la acest festival si la multe altele in ultimii ani - ca putem face creatie pentru binele clientilor si placerea noastra, fara presiunea tintelor false gen 'X premii la AdOr' sau 'Cannes-ul la anul', a declarat Hortensia Nastase, Communication Manager Lowe Romania.

Vreau sa multumesc inca o data casei de productie Reload Film si lui Ionut Staicu, care au lucrat la aceasta campanie absolut benevol, ba chiar au suportat toate cheltuielile de productie. Fara ei, acest proiect ar fi ramas o alta prezentare reusita si atat. De asemenea, vreau sa mai multumesc celor doi copii cu sindromul Down, din posterul Titanic, familiei de rromi din Lord Of The Rings - sunt sase copii, doi parinti si un bunic si stau toti intr-o singura camera de cativa metri patrati, Sorinei, transsexualul din Basic Instinct - primul barbat operat pentru schimbare de sex din Romania si cersetorului anonim de pe 6 Martie, care habar nu are ca e celebru, acum, a precizat Mihai Coliban, Creative Director Lowe.

Anul acesta, festivalul Golden Drum a inregistrat un numar record de inscrieri: 2576 de inscrieri din 45 de tari, 58 de prezentari ale campaniilor de publicitate si media, 1500 de participanti.

In ultimii 3 ani, agentia Lowe a fost multi-premiata cu diverse campanii dezvoltate pentru clientii sai la festivaluri de publicitate locale (Effie, AdOr) si internationale (Golden Drum, Epica, New York Festivals, Golden Hammer).

Membra a Interpublic Group of Companies, Lowe & Partners Worldwide este una din cele mai mari retele de publicitate din lume. Agentia are birouri in peste 90 de tari si peste 9000 de angajati in reprezentantele sale din intreaga lume. In Romania, Lowe & Partners a fost in permanenta, in cei 13 ani de activitate, in topul primelor agentii de publicitate din tara. Din portofoliul Lowe & Partners fac parte Coca-Cola Romania, Timisoreana, Bramac, Johnson&Johnson, TNT, Adesgo, ButanGas Romania, Unicef, Unilever, Time Out si altii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri