Macheta de presa ˝Bicicleta˝ pentru Prigat este una dintre cele doua lucrari finaliste din intreaga lume in categoria Print - Bauturi Nealcoolice. “Prigat ramane cel mai premiat brand romanesc la festivalurile de publicitate, ajungand pentru a doua oara in finala Clio Awards”, precizeaza Bogdan Naumovici, Creative Director CEE al retelei Leo Burnett.“Prigat confirma astfel pozitia sa de lider nu numai pe piata bauturilor necarbonatate, dar si in ceea ce priveste creativitatea reclamelor sale” mai spune Naumovici.

Leo Burnett Romania se regaseste pentru cel de-al treilea an consecutiv in finala celui mai prestigios festival de publicitate din Statele Unite, Clio Awards. Pana in prezent, Leo Burnett Romania a fost finalista in cadrul aceluiasi festival american la categoria Bauturi Nealcoolice cu printul "Scarile", realizat pentru Prigat Activ, client Quadrant Amroq Beverages si la categoria Media Promotion cu spotul TV “Volanul “ realizat pentru Antena 1.

Potrivit agentiei, Leo Burnett Romania se pozitioneaza ca agentia cu cele mai bune servicii de strategie si creatie din Romania. Agentia de publicitate este detinatoarea titlului de Agentie a Anului la festivalul de publicitate Ad’Or 2003 si 2004 si prima agentie romaneasca finalista la Cannes.