Piata de continut video, estimata la 123 miliarde euro, va creste cu 4 – 6% pe an pana in 2012, arata un studiu realizat de compania de consultanta Bain & Company.
Consumatorii europeni de divertisment digital vor beneficia, in urmatorii ani, de un nou format al continutului digital si de aplicatii interactive, dar numai 20% din totalul continutului vizualizat va fi „la cerere” (video on-demand / VOD), arata un studiu realizat recent de compania de consultanta in afaceri Bain & Company.

Studiul Consumatorul de continut video digital si transformarile pietei europene de continut video explica modul in care evolueaza piata, in contextul in care iPodul, telefoanele mobile si computerele sunt din ce in ce mai folosite pentru a downloada continut video.

Piata europeana de continut video, estimata in prezent la 123 miliarde de euro, creste constant, cu 4 – 6% pe an. Studiul arata ca, in Europa, noile platforme video digitale, precum si consumul de continut video la cerere (VOD) vor deveni, din servicii premium, servicii de larg consum. Evolutia tehnologiei, inovatia, competitia ii vor conferi consumatorului o putere fara precedent, iar acesta va avea posibilitatea sa aleaga ce, cand si cum sa urmareasca.

Cu toate acestea, televiziunea traditionala detine inca puterea in Europa, iar studiul mentioneaza 6 explicatii, in cadrul unui scenariu pe care l-a numit „Scenariul Evolutiei”:

Privitul la televizor difera de navigarea pe Internet – e o experienta in care stai relaxat in fotoliu, pe spate, spre deosebire de pozitia aplecata in fata, la calculator. In plus, nu exista suficiente dovezi care sa evidentieze canibalizarea consumului TV de catre consumul de internet. Consumul mediu de televiziune este de 3,4 ore / zi si este in crestere, in majoritatea tarilor europene.

Desi tehnologiile alternative vor continua sa ofere din ce in ce mai multe optiuni pentru a urmari continutul video, va mai dura pana cand decalajul dintre cele doua experiente de consum mentionate mai sus va fi diminuat. De exemplu, continutul accesat la-cerere prin intermediul IPTV va oferi, foarte probabil, de cele mai multe ori, o experienta de consum superioara in comparatie cu cea oferita de continutul accesat la cerere prin Internet, in timp ce raspandirea aparatelor tip PVR (personal video recorder) si a televiziunii de inalta definitie va ridica standardele si mai mult.

Comportamentul tinerilor este in schimbare – acestia prefera sa acceseze continutul la cerere prin Internet, dar se estimeaza ca pana in 2012 impactul va fi limitat. Majoritatea schimbarilor nu vor fi resimtite mai devreme de 10 – 15 ani, deoarece schimbarile demografice necesita timp pentru a avea efect, dar si pentru ca, la iesirea din adolescenta, doar anumite caracteristici ale comportamentului mai sunt pastrate.

Este foarte putin probabil ca producatorii de continut sa promoveze platformele VOD bazate pe Internet in defavoarea celor bazate pe televiziune. Cu siguranta insa vor profita si exploata fiecare mediu pentru a furniza continut cat mai multor consumatori.

Jucatorii din industrie (producatorii, furnizorii de programe, companiile de comunicatii) vor avea succes daca isi redefinesc si isi adapteaza modelele de afaceri

Cadrul de reglementare care se intrevede pentru urmatorii ani va fi, cel mai probabil, in pas cu schimbarile de pe piata, fara sa genereze o viziune avangardista pentru viitor.

Studiul arata ca, din totalul veniturilor generate pe piata de continut, in valoare de 123 miliarde euro, companiile au un profit de 17 miliarde (masurat ca EBIDTA – profitul inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare). Autorii studiului arata ca formarea profitului in 2012 si in anii urmatori ar putea arata cu mult diferit fata de astazi, in functie de actiunile intreprinse de jucatorii din industrie, in conditiile in care piata este foarte dinamica.

„Desi in Europa migrarea catre era video digitala ar putea infrunta cateva obstacole, nu este cazul ca jucatorii din industrie sa incetineasca ritmul”, spune Michele Luzi, autorul studiului si seful diviziei Telecomunicatii, Media si Tehnologie, din cadrul Bain&Company. „Daca ne imaginam continutul digital ca un lant, la fiecare veriga e posibil sa apara o situatie de risc”.

Autorii studiului considera ca „Scenariul Evolutiei” este cel mai probabil, dar iau in calcul si alte doua posibile scenarii. Scenariul „Generatia Viitoare”, despre care autorii cred ca va urma dupa “Scenariul Evolutiei”, pune un accent mai mare pe platformele VOD si pe alte noi platforme. In scenariul „Cursa Libera”, modele de afaceri consacrate vor cadea si nu vor fi inlocuite de noi modele de afaceri, viabile, rezultand profituri diminuate pentru jucatorii de pe piata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri