“Da, este adevarat ca m-am alaturat Elefant.ro, prima zi de lucru a fost 4 februarie”, a afirmat pentru wall-street.ro, Herghelegiu.

El a adaugat ca decizia de a parasi PayU a luat-o la finalul anului trecut, inceputul lui 2013. Managerul nu a oferit mai multe detalii despre aceasta schimbare, el adaugand ca saptamana viitoare va fi trimis un comunicat catre presa.

15 ani de experienta in IT

Herghelegiu are peste 15 de experienta in industria IT, iar din mai 2011 a lucrat pentru PayU ca director de dezvoltare si strategie. Din noiembrie 2011 a fost numit country manager al companiei.

Printre pozitiile pe care Herghelegiu le-a ocupat de-a lungul anilor se numara cea de manager al Microsoft Dynamics, divizia de aplicatii de business a Microsoft Romania, intre ianuarie 2007 si pana in luna octombrie 2008. Managerul a lucrat de asemenea pentru Microsoft Romania din mai 2004 pana in toamna lui 2008.

Ulterior, in noiembrie 2008, a lansat propria firma (Byte Consult), iar din august 2009 si pana aprilie 2011 a condus peratiunile locale ale Central Europe On-Demand (CEOD) , furnizor de servicii de hosting din Europa Centrala

Herghelegiu a absolvit Academia Tehnica Militara in anul 1995.

Investitii de 2 milioane de euro in Elefant.ro

Libraria online Elefant.ro a fost lansata in iunie 2010, cand proiectul a si primit o investitie de circa 1,2 milioane de euro din partea Greenlight Invest, unul dintre fondurile de investitii controlate de Ion Sturza, fost director general adjunct al Rompetrol si fost premier al Republicii Moldova. Astfel, in prezent, compania Universal Online Promotion, care detine Elefant.ro, este controlata in proportie de 56% de Greenlight Invest, restul actiunilor apartinand lui Dan Vidrascu, fondatul librariei online, potrivit celor mai recente date de la Registrul Comertului.

Citeste si:

Ziarul Financiar scrie in editia din 6 februarie, ca Vidrascu ar fi vandut 6% din actiuni catre Radu Georgescu, fondatorul grupului Gecad, Diwaker Singh-fost CEO al operatorului Zapp si catre Orlando Nicoara, directorul general al grupului de presa Mediafax Group, acestia urmand sa intre in boardul companiei.

Pana acum in dezvoltarea Elefant.ro s-au investit aproximativ doua milioane de euro, iar sumele alocate acestui business vor continua sa creasca datorita numarului mai mare de clienti, si banilor necesari pentru call-center, infrastructura, declara Dan Vidrascu saptamana trecuta pentru wall-street.ro.

Mizeaza pe dublarea afacerilor in 2013

Anul trecut, libraria online a avut o cifra de afaceri de circa 3,5 milioane de euro, de aproape trei ori mai mult fata de 2011. Libraria are in jur de 50 de angajati, iar pentru acest an, managementul companiei mizeaza pe o dublare a afacerilor.

Fondatorul Elefant.ro: Daca vreti sa lansati o librarie online, calculati-va foarte bine cheltuielile

Fondatorul Elefant.ro: Daca vreti sa lansati o librarie online,...

Vidrascu este fondator al Elefant.ro, insa, de asemenea , de la 18 ani (din 1998) este directorul general al Editurii Litera International, de cand a fondat compania alaturi de tatal sau, Anatol Vidrascu, si fratele sau, Marin Vidrascu. Compania a avut anul trecut afaceri de circa zece milioane de euro a fost infiintata initial in 1989 in Republica Moldova.

Piata de carte din Romania este evaluata la circa 60 de milioane de euro, in scadere cu 40% fata de 2007, cel mai bun an in domeniu. Cifra nu include vanzarile de manuale si pe cele de la chioscurile de ziare, care reprezinta de asemenea o piata de circa 60 milioane de euro.

Vanzarile de carte online-10% din intreaga piata

Vanzarile de carte online reprezinta circa 8-10% din piata locala de carte, potrivit unor date oferite wall-street.ro de catre Elefant.ro. Astfel, romanii au cumparat de pe internet carti in valoare de 5-6 milioane de euro.

Printre competitorii Elefant.ro se numara Libris.ro si Librarie.net.

Activezi in piata de online sau te gandesti sa intri in acest mediu? Esti pasionat(a) de comertul pe Internet si vrei sa afli mai multe informatii, ponturi si studii de caz de la experti in domeniu? Atunci nu ai voie sa ratezi editia cu numarul trei a ecomTIM, cel mai important eveniment regional de e-commerce si marketing online.