Continutul a transformat, de-a lungul timpului, mediul de business. Dar acum, mai mult ca niciodata, acesta reuseste sa perturbe modul in care functioneaza marketingul traditional. Care este explicatia? E destul de simplu: consumatorii au astazi controlul total asupra continutului pe care vor sa-l asimileze. In urma cu un sfert de deceniu, brandurile mari controlau mesajele prin advertising; acesta ajungea la potentialii clienti prin marile companii media care aveau controlul asupra televiziunii, radio-ului si a print-ului.

Tehnologia a schimbat putin jocul. O mare parte a potentialilor clienti adulmeca astazi orice intentie publicitara sau continut irelevant si le ignora. Asadar business-urile au sansa sa devina brand-uri cu autoritate doar in momentul in care reusesc sa spuna povesti care merita ascultate.

Inainte de a investi in content marketing, trebuie sa te asiguri ca dispui de tot ce trebuie

semdays

Resursele de care dispun, de obicei, business-urile care au integrat cu succes content marketingul in strategia lor de business sunt:

  • Un produs sau un serviciu de interes
  • O nisa „cool”
  • Niste evanghelisti in consolidarea brand-ului
  • Lideri cu experienta
  • Specialisti in content marketing
  • Bugete generoase

Ce faci cand nisa businessului tau nu doar ca nu e „sexy“, ci doar mica si plictisitoare iar resursele in-house nu au nicio treaba cu talentul, flerul pentru decizii intelepte si, pe deasupra, nu ai nici buget? De fapt, intrebarea este, poti in aceasta situatie sa faci content marketing ca un profesionist ca sa iti dezvolti afacerea?

Raspunsul este DA, Indiferent daca e vorba de un business mic, mare, B2C sau B2B, oricine poate apela cu succes la content marketing, indiferent de momentul evolutiei brandului. Exista cateva lucruri pe care le poti face inainte de a trece, efectiv, la crearea continutului:

1. Intelege pe deplin ce inseamna content marketingul

Inainte sa ai o discutie cu specialistii in content marketing pe care ai vrea sa-i angajezi, asigura-te ca ai inteles pe deplin ce inseamna conceptul. Altfel, vei avea tendinta sa te impleticesti in toate conceptele care ti-au trecut pe langa ureche si sa nu te ajute nici macar faptul ca specialistii sunt foarte expliciti si plini de idei. Ideea e sa stii suficiente lucruri cat sa le dai prilejul sa-ti explice cum te-ar ajuta strategia de content marketing pe care au creat-o ca sa-ti cresti afacerea, fara sa ai interventii in care sa le zici tu cum ti-ar placea sa scrie mare peste tot numele brandului tau. Pentru ca timpul nu iti permite sa iei la rasfoit tot ce stie online-ul despre content marketing, poti urmari un documentar realizat de cei de la Content Marketing Institute:

2. Participa la cele mai importante conferinte din domeniu

semdays

Foto: SEM days 2014, Facebook

In general, conferintele despre content marketing nu sunt adresate doar specialistilor care il creeaza, ci si potentialior clienti. E o ocazie unica sa intelegi cum se poate dezvolta businessul tau discutand direct cu cei mai buni profesionisti din domeniu. Mai mult, la astfel de evenimente se prezinta statistici, exemple de reusite dar si esecuri, deci vei putea vedea concret cum anumite strategii de continut au ridicat un business, in ce conditii si cu ce resurse. Iata care este calendarul conferintelor din Europa la care mai poti participa in 2015:

SEPTEMBRIE

SEMdays, Bucuresti, 24-25 septembrie

SEMdays, cea mai mare conferinta de search din sud-estul Europei organizata de SEOmonitor, aduce impreuna lideri de business, antreprenori si specialisti in marketing cu scopul de a-I ajuta sa-si spuna mai bine povestile prin prezentari, workshopuri si networking.

OCTOMBRIE

Soap! Conference, Cracovia, Poland, 7-9 octombrie 2015

Conferinta de comunicare tehnica din Polonia este la a treia editie si pregateste doua zile de workshopuri, discutii, si socializare.

NOIEMBRIE

J. Boye Aarhus 15, Danemarca, 3-5 noiembrie

Orasul universitar Aarhus gazduieste un eveniment de trei zile care acopera cele mai noi strategii de content marketing si trenduri tehnologice despre care ar trebui sa stii.

DECEMBRIE

The Cristal Festival, Couchevel, Franta, 9-13 decembrie

Un festival international adresat profesionistilor din comunicare, advertising si restul industriilor creative care vor sa afle trendurile in comunicare direct de pe partia de ski a resortului alpin Couchevel.

3. Reprogrameaza-te: incearca sa impartasesti, nu sa vinzi.

semdays

Cresterea vanzarilor este unul dintre obiectivele content marketingului, insa cel mai comun instrument de masurare a succesului este traficul pe website. Asadar, continutul mai degraba sustine vanzarile decat le declanseaza. Iar folosirea continutului pe fata pentru a creste vanzarile se intoarce ca o arma impotriva brandului. Secretul sta in a incerca sa impartasesti si nu sa vinzi. Aceasta este cheia care poate face diferenta in cadrul comunicarii cu echipa care te va ajuta sa incluzi o strategie de content marketing in businessul tau.