Bursa a crescut cu 1,73%, intr-o piata in care actiunile Fondului Proprietatea (FP) au dus lichiditatea la nivelul maxim al ultimelor trei luni, dupa informatiile ca statul a pierdut controlul in AGA la FP, si, totodata, ordinele de cumparare au ridicat pretul titlurilor 3,3%.
"Stirea ca statul a pierdut controlul a cantarit mai mult in deciziile investitorilor de a cumpara astazi, decat volumul mare de actiuni transferat de la stat si care la un momentdat va intra in piata. E clar ca atunci cand vor intra actiunile respective in piata vom vedea unele corectii, insa piata reactioneaza acum la ideea ca Fondul poate fi preluat de investitori si in AGA nu va mai decide statul, care s-asa stim ca nu este un manager bun", a declarat pentru Mediafax directorul de tranzactionare al Carpatica Invest, Adrian Ciudin.

El a adaugat ca era de asteptat o revenire a actiunilor Fondului Proprietatea deoarece corectiile din ultimele sedinte nu au reusit sa duca pretul sub cotatia minima atinsa de la listare, de 0,48 lei/titlu. Minimul a fost inregistrat in sedinta din 25 mai.

Totodata, directorul general adjunct al Intercapital Invest, Adrian Lupsan crede ca pretul din sedintele anterioare al actiunilor FP reflecta deja impactul noilor titluri care vor intra in piata, intrucat investitorii au anticipat o corectie inca de la inceputul lunii.

"Acesta este farmecul pietei. Atunci cand vine o stire nu ne gandim ca poate informatia era deja cuantificata in piata. Totusi, actiunile Fondului Proprietatea vin dupa ce au cazut de la nivelul de 0,67 lei (de la listare -n.r.). Maine - poimaine ANRP nu mai are actiuni si nici n-o sa mai vedem discount de 50% la pretul din piata. Ma astept sa-l mai vedem in preturi mici maxim doua luni, dupa care estimez initierea unui trend ascendent de lunga durata. Si parca vad ca FP la sfarsit de an va fi 0,7-0,75 lei, iar multi investitori vor spune: «Ah! De ce n-am cumparat si eu la 0,49-0,5 lei?!», a afirmat Lupsan.

Ultimele tranzactii din piata principala cu actiunile Fondului Proprietatea au fost realizate la 0,502 lei, pret cu 3,29% peste cotatia de la inchiderea sesiunii de marti. Operatiunile de pe piata principala au insumat 39,4 milioane lei (9,5 milioane euro).

Cu actiunile Fondului au fost realizate si opt deal-uri in valoare cumulata de 85,3 milioane lei (20,7 milioane euro). Prin tranzactiile speciale au fost cedate titluri reprezentand 1,24% din actiunile Fondului. Cele mai mari pachete, in total 0,91% din titlurile FP, au fost transferate la putin timp dupa ora 15:00, in decurs de doua minute, si au fost realizate la pretul de 0,5 lei, in crestere cu 2,88%.

Actiunile FP au asigurat 89% din rulajul bursei, pe care l-au ridicat, totodata, la nivelul maxim din ultimele trei luni, respectiv la 140 milioane lei (34 milioane euro).

Un rulaj mai mare a fost inregistrat la 23 februarie, cand Bursa a atins lichiditatea maxima din istorie, de 489,7 milioane lei (115,8 milioane euro), datorita tranzactiilor prin care BERD a vandut aproape 5% din actiunile BRD (BRD) si a iesit din actionariatul bancii din Romania.

Totodata, lichiditatea de miercuri este de 3,5 ori peste rulajul de marti, de 39,9 milioane lei (9,6 milioane euro).

La finalul sedintei indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni era in crestere cu 2,01%, iar actiunile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 1%.

Actiunile Fondului au amplificat la 1,98% ascensiunea indicelui BET-FI, care include si titlurile celor cinci SIF-uri. Actiunile a trei dintre SIF-uri au inregistrat, insa, rulaje reduse.

"Nu este un interes ridicat pentru SIF-uri, deoarece majoritatea investitorilor asteapta decizia de joi de la Curtea Constitutionala in privinta constitutionalitatii pragului. Desi o situatie similara a mai fost in urma cu doi ani, pragul a fost totdeauna o chestiune delicata si speculatorii au reactionat la informatiile care au tot aparut in timp pe aceasta tema", a spus Ciudin.

La inchiderea zilei, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizeaza evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, era in crestere cu 1,93%.

Actiunile Oltchim (OLT) au urcat din nou cu 15%, limita maxima de variatie pentru majoritatea titlurilor de la BVB, si au ajuns la pretul de 1,15 lei, pe al patrulea rulaj din piata, de 1,7 milioane lei.

Brokerul de la Carpatica Invest crede ca evolutia actiunilor Oltchim este determinata in principal de speculatori, care dupa ce au vazut ca PCC continua sa cumpere au reinceput sa ridice pretul in ideea ca vor putea vinde ulterior, la cotatii mai mari companiei germane.

PCC a cumparat in luna mai aproape 4% din actiunile Oltchim, majorandu-si participatia de la 12,11% la aproximativ 16%. Achizitiile companiei germane si ale fondului de investitii britanic Carlson Ventures, precum si stirile privind preluarea de catre Oltchim a unor active de la rafinaria Arpechim i-au stimulat pe speculatori, astfel ca pretul actiunilor combinatului chimic au urcat de la inceputul lunii mai de 2,7 ori, de la 0,4166 lei la 1,15 lei.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, pietele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,4%, influentate usor de unele date sub asteptari privind piata muncii din SUA. Majoritatea burselor din Europa Centrala si de Est inregistrau corectii de cel mult 1,2%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri