Piata europeana a obligatiunilor, hartuita ca niciodata in 2011 din cauza agravarii crizei datoriilor care afecteaza intreaga zona euro, se pregateste sa intampine noul an in mare tensiune, in conditiile in care unii analisti nu exclud chiar si o implozie a uniunii monetare, comenteaza AFP, potrivit Mediafax.
"In 2011, a avut loc o prabusire a pietei obligatiunilor, dobanzile imprumuturilor unor tari au crescut puternic, iar piata si-a pierdut reperele, intrucat fundamentele economice nu mai sunt de referinta", a rezumat situatia Charles Bouffier, director general al companiei de management al activelor Egamo.

Criza, cantonata in Grecia si Irlanda in 2010, s-a propagat pe parcursul acestui an ca un incendiu.

Prima tara atinsa a fost Portugalia, care a fost nevoita sa recurga la ajutorul FMI si UE pentru un imprumut de 78 de miliarde de euro in schimbul unui program drastic de austeritate.

Italia si Spania, a treia, respectiv a patra mare economie din zona euro, au devenit la randul lor tinta atacurilor pietelor, din cauza guvernului italian condus de Silvio Berlusconi si cel spaniol, al premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero.

Tensiunile au fost atenuate de interventiile Bancii Centrale Europene (BCE), care a achizitionat obligatiuni ale celor doua tari.

In plus, Standard&Poor’s a avertizat in aceasta luna ca ar putea retrograda ratingurile a 15 tari din zona euro, inclusiv calificativele triplu A ale Germaniei si Frantei, care le permit sa se imprumute cu dobanzi atractive.

Jean-François Robin, analist la banca Natixis, a avertizat ca in pofida acalmiei relative din ultimele saptamani ale anului de pe piata europeana a obligatiunilor, anul 2012 se anunta foarte tensionat.

"Problema va aparea din nou daca dobanzile vor creste cand anumite state vor incerca sa acceseze pietele", a spus Robin.

Emisiunile de obligatiuni se concentreaza in general in primele trimestre ale anului. Vor fi urmarite in special emisiunile pe termen lung ale Germaniei, dar si cele ale Frantei, Italiei sau Spaniei.

Situatia este cu atat mai delicata cu cat perspectivele de crestere pentru 2012 au fost revizuite in scadere, majoritatea analistilor considerand ca recesiunea nu va putea fi evitata.
Problemele ar putea fi agravate de masurile de rigoare bugetara adoptate de liderii europeni la summit-ul din aceasta luna.

Un alt generator de tensiune este faptul ca bancile sunt obligate sa isi majoreze capitalul astfel incat rata de adecvare Tier 1 sa ajunga la 9% pana la jumatatea anului viitor. Din acest motiv, bancile vor fi mai putin dispuse sa investeasca in obligatiuni suverane.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri