Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, anuntase marti ca a denuntat contractul incheiat intre Hidroelectrica si firma Energy Holding, din analize rezultand ca acesta a generat, din 2006, pierderi de 1,4 miliarde de lei.

“Denuntarea inseamna intreruperea furnizarii de energie catre acele companii si catre acei traderi. Furnizarile catre Energy Holding, de exemplu, vor fi intrerupte pe 15 august. In dupa-amiaza de astazi (n.red. miercuri) mergem sa negociem cu Elsid. De dimineata am discutat din nou cu Alro. Rezultatul? Negocierile continua”, a declarat Remus Borza, partener Euro Insol.

Coincidenta sau nu, in cele doua zile in care s-au facut anunturile, pe Bursa s-au realizat tranzactii de peste 25 mil. euro cu actiuni Fondul Proprietatea (FP), compania care dupa statul roman beneficiaza cel mai mult de pe urma imbunatatirii situatiei Hidroelectrica.
Contactati de wall-street.ro, reprezentantii Franklin Templeton, compania care administreaza Fondul Proprietatea, s-au rezumat sa mentioneze ca “monitorizam situatia, dar nu ne aflam in pozitia de a comenta (n.red. anularea sau denuntarea contractelor neprofitabile) pana cand nu vom primi raportari oficiale din partea administratorilor Hidroelectrica”.

Analistii: Doar iesirea din insolventa a Hidroelectrica poate propulsa Fondul Proprietatea

Anularea contractelor neprofitabile este o veste buna pentru Hidroelectrica, si implicit pentru FP, insa doar iesirea din insolventa a producatorului de energie ar avea un efect vizibil asupa pretului actiunilor Fondului, considera analistii.

Citeste si:

La nivel declarativ lucrurile arata bine. Ca sa vedem insa o reactie adevarata pe Fondul Proprietatea este nevoie de un anunt ferm privind iesirea din insolventa a Hidroelectrica intr-un interval de timp scurt. Daca Hidroelectrica va reusi anul viitor sa vanda 40-50% din energia produsa pe OPCOM, in piata libera, atunci profitabilitatea se va imbunatati. Este greu de estimat cu cat pentru ca aici vorbim si de alte variabile precum cantitatea de precipitatii sau nivelul de pret reglementat de ANRE”, spune Mihai Caruntu, seful departamentului de analiza piete de capital din cadrul BCR.

In 2010, Hidroelectrica a vandut 60% din energia produsa de catre asa-zisii „baieti destepti”. Fondul Proprietatea controleaza 20% din producatorul de energie, aceasta fiind a doua cea mai importanta detinere din portofoliul FP, dupa cea de la Petrom.

Doar anuntul iesirii din insolventa a Hidroelectrica se poate transforma intr-un motor de crestere pentru Fondul Proprietatea. Anunturile facute de Guvern sunt pozitive, dar cu o influenta limitata in cazul FP. Faptul ca Romania se afla intr-o perioada incerta din punct de vedere politic este principalul element care misca piata si pretul actiunilor FP in momentul de fata. Cred ca este doar o coincidenta faptul ca pe FP s-au facut deal-uri foarte mari in zilele anunturilor de la Hidro”, considera Adrian Barbulescu, broker in cadrul societatii de intermediere Prime Transaction.

Miercuri a fost tranzactionat pe Bursa de la Bucuresti un pachet de 0,73% din capitalul Fondul Proprietatea pentru 47,3 mil. lei (10,2 mil. euro). Schimbul s-a realizat la un pret in crestere cu 1,41%. Cu o zi in urma a fost realizat un schimb cu o valoare foarte similara – 46,7 milioane lei (cca 10 mil. euro).

In piata spot, actiunile FP au inchis ultima sedinta la un pret in crestere cu 2%, pe fondul unor tranzactii de 10 mil. lei, interesul investitorilor fiind in crestere semnificativa comparativ cu sedintele precedente.