Actiunile bancii Credit Suisse au scazut cu 15,1%, in timp ce titlurile producatorului de ciment Holcim au coborat cu 11,6%. De asemenea, actiunile producatorului de bunuri de lux Richemont au scazut cu 14,7%, iar cele ale producatorului de medicamente Actelion, cu 14,3%, scrie Mediafax.

Miscarea Bancii Elevetiei, care a hotarat sa eliminie plafonul minim de 1,2 franci pentru un euro, a inversat si trendul marilor burse europene, care au trecut pe scadere. Astfel, indicele DAX al bursei din Frankfurt a coborat cu 0,5%, iar indicele FTSE al bursei din Londra a scazut cu 0,6%.

"Rata minima de schimb valutar a fost introdusa intr-o perioada de supraevaluare exceptionala a francului elvetian si de incertitudine pe pietele financiare. Moneda euro s-a depreciat cosiderabil fata de dolarul american, ceea ce a determinat scaderea francului elvetian fata de dolar. In aceasta situatie, banca a concluzionat ca mentinerea ratei de schimb valutar pentru francul elvetian fata de euro nu mai este justificata", se arata intr-un comunicat al Bancii Nationale a Elvetiei.

Francul s-a apreciat cu pana la 41%, la 85,17 centime pentru un euro, imediat dupa anuntul Bancii Nationale a Elvetiei. Ulterior, moneda elevetiana se tranzactiona la 1,04135 unitati pentru un euro la 11:43 (13;43 ora Romaniei) la Zurich.

Citeste si:

Banca centrala a Elvetiei a decis in luna septembrie a anului 2011 sa nu permita aprecierea francului peste paritatea de 1,2 unitati/euro. Analistii apreciaza ca decizia a fost determinata de costurile mari presupuse de interventiile in piata pe care banca centrala le-a avut in ultimele luni, conform Financial Times.

Presiunea pentru renuntarea la plafonul de schimb valutar a crescut in ultimele luni, in conditiile in care speculatiile potrivit carora Banca Centrala Europeana va incepe un program de achizitii de obligatiuni a dus la deprecierea monedei euro.

"Interventiile Bancii Nationale pe piata valutara din ultimele zile trebuie sa fi costat destul de mult, impingand institutia spre decizia surpriza de astazi. Date fiind presiunile puse pe cursul euro/franc, o incalcare accidentala a plafonului minim ar fi afectat mai serios credibilitatea bancii centrale", a declarat Ipek Ozkardeskaya, analist al bancii Swissquote.

Sursa foto: Franci elvetieni/Shutterstock.com