"Cu siguranta vom ajunge in acest an la o concluzie. (...) Noi vrem sa semnam contractul in acest an, dar nu in orice conditii", a declarat joi Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica. Producatorul de electricitate Nuclearelectrica a selectat compania CGN in luna octombrie a anului trecut in vederea construirii celor doua reactoarel nucleare. CGN a fost singurul ofertant si ar urma sa fie actionarul majoritar al companiei mixte care va derula investitia, informeaza Mediafax.

Intrebata ce va face compania de stat in cazul in care nu ajunge la o intelegere cu compania chineza, Lulache a afirmat: "Teoretic, intotdeauna exista un plan B". Lulache a adaugat ca scopul Nuclearelectrica este sa faca proiectul constructiei celor doua reactoare nucleare fezabil pentru orice potential investitor, nu pentru o companie anume.

"Compania chineza, la fel cum ar face orice alta companie din lume, cere cat mai multa securitate si cere sa i se garanteze multe lucruri. Avem nevoie de proiect, facem toate eforturile sa il ducem la realitate. Noi trebuie sa facem proiectul fezabil, dar nu pentru o companie sau alta, ci pentru oricine. Asta este lista prioritatilor. Scopul nostru este sa construim un proiect care sa faca sens pentru orice investitor de pe lumea asta, nu pentru un investitor anume", a spus Lulache.

Citeste si:

Proiectul constructiei reactoarelor nucleare 3 si 4, initiat inca din perioada regimului comunist, a fost reactivat in 2007, dar in 2010 au parasit proiectul patru dintre cei sase investitori selectati. La sfarsitul anului 2013 Nuclearelectrica a ramas singurul actionar al companiei de proiect.

CGN a fost infiintata in 1994 si este cel mai mare producator chinez de energie nucleara, avand in operare 11 reactoare cu o capacitate instalata de 11.620 MW. Comparativ, capacitatea totala de productie a energiei a Romaniei este de circa 20.000 MW.

Statul detine, prin Ministerul Energiei, 81,3% din actiunile Nuclearelectrica, iar Fondul Proprietatea controleaza 9,7% din titluri. Nuclearelectrica acopera aproximativ 18% din necesarul anual de electricitate al Romaniei.

Sursa foto: Centrala nucleara/Shutterstock.com