La sfarsitul lunii noiembrie, activul net al fondurilor mutuale era de 885 milioane lei (253 milioane euro), iar la finalul anului 2006, activul net era de 633 milioane lei (187,2 milioane euro).

Numarul total de investitori care au plasat banii in fonduri de investitii deschise si inchise a ajuns la sfarsitul lunii decembrie la 82.919 persoane, cu 0,38% mai mare fata de sfarsitul lunii noiembrie, cand acesta era 82.600 investitori.

Fondurile de actiuni, cu cea mai mare expunere pe piata bursiera, au inregistrat fata de noiembrie o crestere a activelor nete, 50 milioane lei, de la 348 milioane lei la 398 milioane lei, iar numarul investitorilor in acestea a crescut cu 319.

Celelalte categorii de fonduri au inregistrat cresteri ale activelor nete - cu 4,8% (16 milioane lei) in cazul fondurilor diversificate, cu 1,3% (1 milion lei) la fondurile de obligatiuni, cu 1,1% (1 milion lei) pentru fondurile monetare si cu 6,2% (1 milion lei) la alte fonduri (Raiffeisen Confort-fond cu capital protejat).

Citeste si:

La finalul lunii decembrie, fondurile diversificate aveau active nete de 398 milioane lei, cele de obligatiuni de 73 milioane lei, cele monetare de 132 milioane lei, iar activul net al Raiffeisen Confort a ajuns la 7 milioane lei.

Fondurile mutuale sunt, insa, de obicei judecate prin performanta pe ultimele 12 luni anterioare, pentru ca in luna decembrie, Bursa de Valori Bucuresti (BVB), pe care fondurile de actiuni au o expunere ridicata, a inregistrat serioase corectii negative.

Totalul activelor fondurilor deschise de investitii si fondurilor inchise de investitii a ajuns in decembrie la 1,136 miliarde lei, in crestere cu 2,63% fata de luna noiembrie, cand totalul activelor era de 1,053 miliarde lei.