“In ceea ce priveste economia si piata de capital, alegerile prezidentiale din Rusia din luna martie sunt intr-un fel o falsa problema, intrucat pare clar ca va fi o succesiune controlata. Cel mai probabil, Vladimir Putin va ramane la putere intr-un mod sau altul, astfel incat politicile economice pe care le-a sustinut pe parcursul celor opt ani de cand este presedinte - care de altfel au sprijinit bine economia si piata de capital din Rusia - vor fi probabil mentinute”, a aratat Peter Elam Hakansson, presedintele East Capital, cea mai mare companie de investitii specializata pe piata Est Europeana.

Economia ruseasca este probabil mai puternica decat oricand, cu o crestere sanatoasa, un excedent bugetar si un surplus de cont curent. Mai mult, Rusia a trecut pe locul al treilea la nivel mondial in ceea ce priveste rezervele valutare, o realizare impresionanta in conditiile in care, in 1998, economia Rusiei era la marginea prapastiei.

“Economiile cu astfel de indicatori sunt cele castigatoare atunci cand economia mondiala da semne de incertitudine si creditele devin din ce in ce mai scumpe”, a aratat Peter Elam Hakansson.

Piata din Rusia va inregistra – cel mai probabil- performante mai bune in 2008. Cu pretul petrolului la niveluri foarte ridicate si indicatori fundamentali puternici, la care se adauga un risc politic scazut si mai putine emisiuni noi mari, care sa atraga o lichiditate corespunzatoare, piata din Rusia poate foarte bine sa fie cea mai puternica piata din Europa de Est in acest an. In plus, piata ruseasca de capital este relativ ieftina si multi investitori nu au inca o expunere corespunzatoare pe aceasta piata.

Citeste si:

Cel de-al doilea eveniment politic major din regiune este stabilirea definitiva a statutului provinciei Kosovo, fapt care este foarte probabil a se petrece in 2008. Liderii albanezi din Kosovo insista in declararea independentei fata de Belgrad, in timp ce Serbia doreste mentinerea Kosovo in componenta sa, ca provincie autonoma.

“Din pacate insa, in mod cert nu va fi un proces lin, din moment ce negocierile prelungite de pana in prezent au aratat clar ca nu exista o solutie de compromis care sa fie acceptata de toate partile. In consecinta, eforturile diplomatice s-ar putea reorienta in continuare de la prevenirea la limitarea consecintelor unei decizii finale- oricare ar fi aceasta”, a apreciat presedintele East Capital.

“Poate fi tentant sa tragem concluzia ca politica nu influenteaza economiile si pietele in Europa de Est, intrucat unele dintre cele mai mari tari din regiune- Turcia si Ucraina- au inregistrat performante remarcabile in pofida turbulentelor politice interne din 2007. Mai mult, Rusia si Polonia au avut alegeri parlamentare la care piata abia a reactionat. Anul 2008 poate fi mai putin important din punct de vedere al alegerilor in regiune, dar va fi foarte important din punct de vedere economic, intrucat anumite guverne trebuie sa lupte impotriva inflatiei si sa scada cheltuielile bugetare. Factorul politic tinde sa fie mai putin important atunci cand economia creste conform potentialului, dar, in mod evident, devine mult mai important atunci cand o anumita interventie a sa este necesara”, a conchis Peter Elam Hakansson, presedintele East Capital.