Rompetrol Rafinare a inregistrat in primele trei luni ale anului o cifra de afaceri bruta de un miliard dolari, in crestere cu 57% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand acest indicator a fost de 664 milioane dolari, potrivit datelor preliminare si neauditate prezentate de Rompetrol.

Profitul operational din aceeasi perioada (EBITDA) a fost de 11,6 milioane dolari, cu 59 % mai putin decat in primele trei luni ale lui 2007, cand acesta era de 28 milioane dolari.

Cauzele acestui rezultat sunt legate de evolutia pretului barilului de titei pe piata internationala, cu efect in reducerea marjelor de rafinare, si deprecierea dolarului in raport cu euro, care au determinat si un rezultat net negativ de 48 de milioane dolari (trimestrul intai 2008). Comparatia cu perioada similara a anului trecut indica o crestere a pretului titeiului cu aproximativ 70%.

Rezultatele financiare au fost influentate negativ si de cresterea cheltuielilor financiare, ca urmare a majorarii dobanzilor de referinta pe piata interbancara", potrivit unui comunicat al Rompetrol emis joi.

Rompetrol Rafinare estimeaza pentru acest an un avans al cifrei de afaceri nete cu 21%, pana la 3,16 miliarde dolari, dupa ce in 2007 afacerilor companiei s-au cifrat la 2,61 miliarde dolari (6,41 miliarde lei).

In acelasi timp, compania petroliera mizeaza pe o sporire a profitului operational (EBIT) in acelasi ritm - de 21% - cu cel de anul trecut, pana la 40,83 milioane dolari, fata de nivelul obtinut anul trecut, de 33,81 milioane dolari (aproximativ 83,05 milioane lei).

Citeste si:

Grupul Rompetrol a alocat in acest an peste 164 de milioane dolari pentru continuarea programului de investitii la rafinaria Petromidia.

Din aceasta suma, peste 70% vor asigura continuitatea pachetului investitional al rafinariei pana in 2010, care vizeaza atingerea unei capacitati de rafinare de cinci milioane de tone materie prima, precum si situarea companiei in primele 25 de rafinarii din Europa, in functie de performantele operationale si profitabilitate.

Efectele investitiilor realizate pana in prezent se pot observa atat in cresterea constanta a cantitatilor de materie prima procesata (de la 1,15 milioane tone in 2000, inainte de preluarea rafinariei de Grupul Rompetrol, la 3,8 milioane tone in 2007), cat si in trecerea productiei de carburanti de la standardul de calitate Euro 3, exclusiv la Euro 4 si Euro 5.

Tot in acest an Rompetrol va finaliza terminalul marin de la Midia, care va avea o capacitate anuala de 16 milioane de tone titei, situat la 8,6 kilometri in largul Marii Negre, in zona rafinariei Petromidia. Cu un necesar investitional de 90 milioane dolari, proiectul va permite rafinariei Petromidia o reducere de aproximativ 5 dolari/tona a costului de transport al titeiului.

Rafinaria Petromidia este unul dintre cei mai mari contribuabili la Bugetul de Stat, cu un aport de aproximativ 270 milioane dolari in primele trei luni ale acestui an, in crestere cu 29 % fata de aceeasi perioada a lui 2007 cand a fost de aproximativ 210 milioane dolari.

De asemenea, angajatii grupului Rompetrol vor primi din 14 mai sume echivalente cu valoarea unor pachete de actiuni ale rafinariei Petromidia (RRC), care vor fi vandute pe piata bursiera in urma unui program de recompensare si motivare a unor persoane din companie, a informat miercuri grupul petrolier.