Aceasta va fi cea de-a 13-a ediție Electric Castle, pentru care sunt așteptați sute de mii de participanți.
Cât costă abonamentele Electric Castle 2027
Primele abonamente General Access pentru Electric Castle 2027 sunt disponibile la 159 de euro, plus taxe, potrivit organizatorilor.
Festivalul se va desfășura pe parcursul a patru zile, între 15 și 18 iulie 2027, pe Domeniul Bánffy din Bonțida.
Deocamdată, organizatorii nu au prezentat lista artiștilor care vor urca pe scenă anul viitor.
Peste 270.000 de participanți la ediția din 2026
Electric Castle a atras 272.000 de participanți în 2026, potrivit organizatorilor.
Printre artiștii care au concertat la ediția din acest an s-au numărat Teddy Swims, Archive, Dub Pistols, Kneecap și House of Protection.
Organizatorii au anunțat și publicarea integrală a peste 20 de concerte din ediția 2026 pe canalul de YouTube al festivalului.
Printre înregistrările disponibile se numără concertul Teddy Swims, cu piese precum „Dreams” și „Mr. Know It All”, dar și show-urile susținute de Archive și alți artiști invitați.