Potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), companiile care vor sa intre pe piata pensiilor facultative (pilonul III) trebuie sa aiba un capital minim de 1,5 milioane euro, care sa il completeze pe cel initial, necesar pentru activitatea de administrare a investitiilor.

Raiffeisen Asset Management avea initial un capital social de 5,67 milioane lei (1,57 milioane euro), iar dupa majorarea de capital cu circa 4,99 milioane lei (1,38 milioane euro), administratorul a ajuns la un capital social de 2,95 milioane euro.

Majorarea de capital social a societatii de administratie a investitiilor fost efectuata prin aport in numerar din partea actionarilor si a fost decisa in adunarea generala a actionarilor din 27 mai.

Raiffeisen Asset Management a anuntat pe 19 iunie ca a obtinut autorizarea fondului de pensii facultative Raiffeisen Acumulare, acesta fiind al optulea fond activ pe piata pensiilor private facultative.

Fondul are un nivel de risc moderat si, potrivit structurii portofoliului pe termen lung, va investi in titluri de stat aproximativ 60% din active, in obligatiunile tranzactionate la bursa circa 10%, iar un sfert din active vor fi plasate in actiuni. Depozitarul fondului este Bancpost, iar auditul este realizat de KPMG.

Citeste si:

Raiffeisen Asset Management este al treilea administrator de fonduri deschise de investitii din Romania dupa activele administrate, potrivit datelor oficiale de la sfarsitul lunii mai 2008, cu o cota de piata de peste 12,5%. Societatea administra active de circa 35 milioane euro.

Raiffeisen administreaza in prezent patru fonduri deschise de investitii. Raiffeisen Confort este fondul cu cel mai mic grad de risc, cu active de 6,4 milioane lei, la sfarsitul lunii mai. Raiffeisen Romania Actiuni si Raiffeisen Prosper sunt fonduri cu un grad ridicat de risc, cu plasamente preponderent in actiuni. Raiffeisen Prosper este cel mai important fond al societatii, cu active de 67,2 milioane lei, in timp ce Raiffeisen Actiuni avea la sfarsitul lui mai active de 8,5 milioane lei.

Raiffeisen Benefit e un fond cu grad mediu de risc, cu plasamente diversificate, in care pana la 50% din active sunt alocate investitiilor in actiuni. La finalul lunii mai fondul avea active de 31,2 milioane lei.

Raiffeisen Asset Management si-a diminuat pierderile anul trecut, pana la 366.781 lei, dupa ce in 2006 consemnase un rezultat negativ de 1,91 milioane lei. In schimb, societatea si-a sporit afacerile de peste cinci ori anul trecut, la 3,97 milioane lei, fata de nivelul din 2006, de 718.971 lei.