Valoarea schimburilor realizate pe piata Rasdaq in saptamana 2 - 6 februarie s-a ridicat la 15,95 milioane lei (3,74 milioane euro), rulajul fiind ridicat de transferul catorva pachete mai mari de actiuni ale unor emitenti mai putin lichizi. Totusi, rulajul este la jumatate fata de saptamana anterioara, care a fost marcata de transferul a 71% din capitalul Bere Azuga (BEGY), ceea ce a urcat lichiditatea totla a pietei la 34,73 milioane lei (8,1 milioane euro).

"Se remarca pe parcursul ultimelor zile ca 85% din valoarea totala s-a realizat din tranzactionarea sporadica a unor pachete de actiuni ale unor emitenti mai putin lichizi. Intr-o singura zi s-au realizat tranzactii in proportie de peste 99% din totalul inregistrat pe toata saptamana pe fiecare din titlurile aflate in topul lichiditatii", potrivit unei analize a casei de brokeraj Intercapital Invest, citata de NewsIn.

"Urmarind raportarile emitentilor deducem noi intrari in actionariat, dar si consolidarea pozitiei unuia dintre actionari in cazul producatorului de medicamente Sintofarm", mentioneaza analiza Intercapital Invest.

Capul de afis in ultima saptamana au fost actiunile STX Ro Offshore Braila (SNBB), fostul santier naval Aker, care au avut o pondere in totalul tranzactiilor de 68%, dupa ce peste 10% din capitalul social al companiei a fost vandut prin intermediul mai multor schimburi, in sedinta de vineri, pentru 10,9 milioane lei (2,56 milioane euro).
Cel mai important vanzator a fost SIF Moldova (SIF2), care si-a lichidat participatia de 7,02% din capitalul social al STX Ro Offshore Braila, pentru suma de 7,2 milioane lei (1,7 milioane euro). Cumparatorul inca nu este cunoscut.

Transferul celor 3,47 milioane de titluri STX Ro Offshore Braila (SNBB), listate la categoria I a pietei Radaq, s-a realizat la pretul de 3,15 lei/unitate, cu 250% mai mare decat ultima cotatie.

Tot la categoria I a pietei Rasdaq, actiunile unei alte firme din Braila, Braiconf (BRCR), au atras in saptamana incheiata o lichiditate de 570.000, dupa transferul unor pachete mai mari de actiuni in sedinta de vineri. Cotatia titlurilor BRCR a saltat cu 24,75%, la 0,4990 lei.

Ca urmare, indicele RAQ-I, care arata evolutia actiunilor listate la prima categorie a pietei Rasdaq, a fost singurul care a crescut, cu 1,44%, la 2.154,68 puncte.

Citeste si:

In schimb, capitalizarea pietei a scazut usor in ultima saptamana - cu 0,6% - pana la 12 miliarde lei (2,82 miliarde euro), dupa ce, la sfarsitul saptamanii precedente, valoarea de piata a companiilor listate era de 12,07 miliarde lei (2,82 miliarde euro).

Indicele RAQ-II, care arata evolutia companiilor listate la categoria a II-a a pietei Rasdaq, a pierdut 2,45% in perioada 2 - 6 februarie, pana la 3.848,66 puncte. Schimburile la aceasta categorie au fost nesemnificative.

De asemenea, indicele compozit al pietei Rasdaq, RAQ-C, a scazut cu 0,92%, la nivelul de 1.938,92 puncte.

La aceasta categorie, titlurile firmei de contructii Saif Tim Timisoara (SAIG) au avut cel mai mare rulaj in intervalul analizat, de 1,35 milioane lei, dupa ce joi a fost transferat 6,78% din capitalul social. In urma schimburilor, cotatia a crescut cu 74,75%, la 69,90 lei/actiune.

Titlurile Vulturul Comarnic (VULT) au urmat in topul lichiditatii la categoria de baza a pietei, cu schimburi de circa 800.000 lei, iar pretul a scazut puternic, cu 36%, pana la 1,60 lei.

De asemenea, un interes sporit l-au atras actiunile producatorului de medicamente Sintofarm Bucuresti (SINT), cu o lichiditate totala de 658.000 lei. Actiunile s-au depreciat cu 25,37% in ultima saptamana, la 5 lei/unitate. Im sedinta de marti a fost realizat un transfer cu aproape 3% din titlurile firmei, in urma caruia Generalcom si majorat participatia la Sintofarm si a ajuns cel mai mare actionar, in timp ce vanzatorul a fost un alt actionar important, Luxfarm SRL.