"Statul economiseste foarte mult infiintand acest SIF. Toate cheltuielile materiale pe care le presupunea valorificarea individuala a pachetelor de actiuni dispar, la fel si cheltuielile cu participarea reprezentantilor in AGA si chiar in CA, acolo unde aveam reprezentanti. Apare costul cu un administrator", a spus presedintele AVAS, Mircea Ursache (foto), citat de NewsIn.

In prezentarea proiectului se arata ca dupa listarea la BVB, SIF-ul va oferi investitorilor o lichiditate foarte buna ce permite intrari si iesiri rapide si chiar speculatii, un randament din dividende peste media actiunilor listate la bursa si o volatilitate rezonabila.

De asemenea, in document se mai arata ca proiectul SIF sustine rolul activ al statului in actuala conjunctura economica, dand posibilitatea statului sa actioneze in piata ca de la egal la egal cu ceilalti participanti, inclusiv prin salvarea unor emitenti, daca realitatea economica va fi de asemenea natura.

"Societatea va fi un investitor autohton important al pietei romanesti si isi va intari acest rol in perspectiva anilor ce urmeaza, prin intensificarea eforturilor de adaptare permanenta la exigentele pietei romanesti si europene, precum si prin strategii si politici cu grad ridicat de flexibilitate si adaptabilitate, sustinute de un management performant al portofoliului", potrivit comunicatului.

De asemenea, pe termen lung, in raport de evolutia si rolul pietei de capital din Romania (...) obiectul de activitate al SIF ar putea fi completat in functie de oportunitatile economice.

AVAS a transmis spre analiza, vineri, intreaga documentatie catre cele cinci Societati de Investitii Financiare, Bursei Romane de Marfuri, Bursei Romane de Valori, Fondului Proprietatea, Asociatiei Brokerilor, Comisiei Nationale a Valorilor Imobiliare, Depozitarului Central.

In data de 19 februarie, presedintele AVAS a anuntat ca doreste infiintarea unei SIF care va fi listat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si va avea un capital social initial de 30 milioane de euro.

In prezent, AVAS detine pachete minoritare de actiuni la 356 de societati comerciale. La Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sunt listate in prezent actiunile a cinci societati de investitii financiare (SIF), care au in portofoliu si actiuni ale fostelor companii de stat.