Bursa din Sibiu (Sibex) incepe in aceasta saptamana testele cu noua platforma de tranzactionare produsa de firma britanica Trayport, pe noua platforma urmand sa opereze dupa lansare si doua banci ca formatori de piata pe derivatele euro/ron.
"Speram ca la sfarsitul lunii mai sau inceputul lui iunie sa lansam noua platforma, initial pe derivate. Platforma va fi folosita si pentru piata spot sau tranzactionarea emisiilor de carbon", a adaugat Teodor Ancuta, presedintele Sibex, citat de NewsIn.

Viitoarea platforma de tranzactionare, denumita GlobalVision, este implementata de compania britanica Trayport Ltd, cu care Bursa din Sibiu a semnat un acord initial pentru cinci ani, platforma fiind folosita de nume mari din sistemul financiar precum One Chicago, New Zeeland Stock Exchange, Nord Pool, Merrill Lynch, JP Morgan sau Deutsche Bank.

Platforma GlobalVision va permite efectuarea tranzactiilor cu derivate, actiuni, titluri de stat sau energie, dar si cu certificate de emisie de CO2.

"Formatorii de piata pentru euro/ron isi vor incepe activitatea pe noua platforma cumparata de la Trayport. Era inutil sa inceapa tranzactionarea acum, pentru ca, dupa o luna, odata cu lansarea noii platforme, sa isi adapteze programele de market-makeri", a explicat Ancuta.

"Cele doua banci au primit platforma Trayport pentru a-si adapta software-ul. Avem deja protocolul incheiat, dar nu putem sa spunem despre ce banci este vorba", a mai spus seful Sibex.

In privinta derivatelor valutare euro/leu, piata a fost formata o buna perioada de timp de casa de brokeraj WBS Romania, dar in prezent aceasta a ramas market-maker doar pe derivatele Erste Bank.

Formatorul de piata (market-maker) reprezinta un participant individual desemnat de catre o bursa sa mentina lichiditatea si continuitatea in procesul de tranzactionare. Formatorii de piata sunt interesati de obtinerea unui profit avand rolul de a stabili pretul instrumentelor tranzactionate. Market makerii sunt obligati, chiar daca nu exista investitori interesati, sa tranzactioneze, sa coteze in permanenta bid-ul si ask-ul, (oferta si cererea) pentru fiecare instrument financiar desemnat, sa actualizeze preturile, incheind de asemenea tranzactii la preturile introduse.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri