"Politia a finalizat cercetarile demarate in urma unor sesizari ale CNVM din 2007. La vremea respectiva Comisia a luat masuri si a aplicat sanctiuni, iar Depozitarul Central a facut cercetarea administrativa si a desfacut contractele de munca ale mai multor angajati", a explicat Stanila, citat de NewsIn.

Peste 300 de detinatori de actiuni au fost inselati de o grupare de crima organizata din Bolintin Vale, 12 dintre membrii acesteia fiind adusi la audieri la DIICOT Pitesti. Potrivit anchetatorilor, liderii gruparii au racolat sase angajati ai Depozitarului Central, care sunt suspectati ca au furnizat date confidentiale despre detinatorii de actiuni.

Cele 12 persoane retinute au fost prinse in urma unor descinderi si perchezitii in 15 locuri din Bucuresti si Bolintin Vale

Procurorul sef Nicolae Blaga, seful DIICOT Arges - Serviciul Teritorial Pitesti, a precizat ca exista 32 de invinuiti in acest caz, iar faptele de care sunt acuzati sunt pedepsite de lege cu inchisoarea de la 5 la 20 de ani.

Conform cercetarilor efectuate pana in prezent de procurorii DIIICOT Pitesti si ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Pitesti, Serviciul de combatere a finantarii terorismului si spalarii banilor, incepand cu anul 2006, mai multi cetateni de etnie roma s-au constituit intr-un grup infractional organizat, avand nucelul in orasul Bolintin Vale, cu scopul de a realiza venituri ilicite prin efectuarea de tranzactii cu actiunile detinute de diferiti cetateni de pe intreg teritoriul Romaniei, in special cu titluri SIF.

Banii rezultati din aceste tranzactii au fost transferati in conturi la diferite banci din Capitala, in conturi deschise pe numele persoanelor carora li s-au tranzactionat ilegal actiunile, folosindu-se in acest scop documente false si persoane imputernicite racolate de grup denumite generic "sageti".

Pana in prezent, sunt suspectate ca fac parte din aceast grup infractional peste 32 de persoane, care, prin activitatile infractionale desfasurate, au prejudiciat peste 300 de detinatori de actiuni din toata tara cu suma totala de peste 2 milioane de lei.