"Deocamdata analizam efectele pe care le-ar putea avea decizia Bursei asupra pietei Sibex. In privinta masurilor pe care le vom aplica si noi, o decizie finala nu a fost luata, dar analizam in acest moment mai multe solutii", mentioneaza Cipariu.

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va mari limita maxima de variatie de la 15% la 40% din 15 iunie, pentru actiunile din componenta indicelui BET, dupa ce actionarii BVB si-au dat acordul in decembrie anul trecut asupra acestei masuri, deoarece au considerat ca valoarea de 15% este una destul de rigida, potrivit NewsIn.

"Pe pietele foarte slabe cum este si cea din Romania, nu era cazul sa se incurajeze astfel de excese. Limita actuala de 15% era foarte buna. Daca aveam o piata foarte lichida nu era nicio problema, pentru ca se regla totul, dar asa este foarte posibil sa se ajunga la aceasta variatie din zece tranzactii, dintr-un zvon sau manipulare", explica Darius Cipariu.

Potrivit proiectului redactat anul trecut de conducerea BVB, trecerea de la limita de variatie de 15% la 40% nu se va face brusc, ci gradual, fara sa ia prin surprindere investitorii si pentru a le lasa un timp pentru reactie si reflectie.

"La o prima analiza, variantele noastre sunt sa mentinem limitele actualele ale marjelor si variatiilor, iar in aceste cazuri o sa se blocheze piata si nu se vor mai face tranzactii, pana cand pretul futures va ajunge din urma pretul spot, ori sa marim marjele si atunci se va diminua din lichiditate", mentioneaza directorul adjunct al Sibex.