Astfel, potrivit listei de tarife si comisioane ale Depozitarului Sibex, taxa de admitere si tariful anual de mentinere a calitatii de participant la sistemul de compensare-decontare si registru al institutiei din Sibiu vor fi zero.

Pe de alta parte, Depozitarul Central al BVB percepe un tarif de admitere de 70.000 lei si un tarif anual de mentinere in sistem de 1.500 lei, potrivit informatiilor publicare pe pagina de internet a institutiei, anunta NewsIn.

In cazul comisioanelor percepute pentru operatiunile derulate in sistemele de tranzactionare, Depozitarul Sibex are tarife usor sub cele ale concurentului de la Bucuresti. Astfel, comisionul pentru serviciile de compensare si decontare a tranzactiilor pe baza neta a actiunilor si drepturilor este de 0,0075%, in vreme ce tariful pentru aceleasi operatiuni cu instrumente cu venit fix este de 0,0015%. In schimb depozitarul BVB practica un comision de 0,0085% pentru operatiunile cu actiuni si drepturi, respectiv de 0,002% pentru cele cu instrumente cu venit fix.

In privinta serviciilor de compensare-decontare a tranzactiilor rezultate in urma subscrierii in cadrul ofertelor publice primare, comisionul depozitarului Sibex va fi de 0,0035% in cazul actiunilor si drepturilor si de 0,00085% pentru instrumente cu venit fix. Prin comparatie, comisioanele depozitarului BVB in cazul acestor operatiuni sunt de 0,004%, respectiv de 0,001%.

De asemenea, diferentele la tarifele percepute emitentilor de instrumente financiare de cei doi depozitari sunt considerabile. Daca institutia de la Sibiu cere 500 lei pe an pentru admiterea si mentinerea emitentilor cu pana la 500.000 de detinatori de actiuni, Depozitarul Central al Bursei de la Bucuresti are un tarif de pana la 35.000 lei. La companiile cu peste 500.000 de detinatori de titluri, depozitarul Sibex percepe anual 1.000 lei, iar concurentul de la Bucuresti cere 120.000 lei.

In acelasi timp, agentii custode vor trebui sa plateasca un tarif de admitere in sistemul depozitarului Sibex de 75.000 lei, iar pentru mentinerea calitatii vor vira anual suma de 40.000 lei. La institutia similara din Bucuresti, agentii custode platesc 87.500 lei pentru admitere si 48.000 lei pentru mentinere.

In prezent, la Depozitarul Central al BVB sunt 12 agenti custode, dintre care 11 sunt banci, singurul intermediar care ofera servicii de custodie fiind KBC Securities.

De asemenea, bancile de decontare platesc anual 7.200 lei pentru mentinerea in sistemul Depozitarului Central al BVB, iar pentru admitere sunt taxate cu 3.500 lei. In schimb, Depozitarul Sibex anunta ca va percepe un tarif de admitere de 3.000 lei, iar pentru mentinerea calitatii de participant compensator va incasa in fiecare an 5.000 lei.

Depozitarului Central al Bursei din Sibiu a primit miercuri autorizatia de functionare din partea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), piata la vedere a Sibex mai avand nevoie doar de autorizatia de functionare de la BNR, aviz pe care oficialii bursei sibiene se asteapta sa il primeasca in septembrie.

Dupa primirea tuturor avizelor, Depozitarul Sibex va putea presta servicii de compensare-decontare si registru pe piata de capital autohtona, devenind astfel a doua institutie care ofera astfel de servicii. In acelasi timp, atat brokerii, cat si reprezentantii CNVM sustin ca formarea unei concurente in acest deomeniu este benefica pietei de capital si va conduce la o reducere a tarifelor.

Comisarul CNVM, Victor Eros, declara ca din aceasta situatie vor profita cel mai mult brokerii si emitentii, dar implicit si investitorii, pentru ca "unde se formeaza o concurenta actionarii pot ajunge la castiguri mai mari de pe urma tranzactiilor cu actiuni si a dividendelor".

"Concurenta este benefica in orice domeniu si cred ca in primul rand au de castigat emitentii si apoi investitorii pentru ca probabil existenta a doi depozitari va conduce si la o scadere a costurilor si la servicii mult mai atente fata de participanti", apreciaza si Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare al casei de brokeraj Estinvest.

In prezent, cei doi depozitari sunt in conflict dupa ce Depozitarul Central al BVB a constestat in instanta infiintarea depozitarului Sibex, cerand o clarificare legala asupra posibilitatii existentei mai multor institutii de acelasi fel.

Reprezentantii Depozitarului Central din Bucuresti sustin ca, la momentul infiintarii institutiei, autoritatile abilitate au stabilit ca va exista un singur depozitar, decizie care, atunci, a dus la desfiintarea a 15 registre care au predat arhivele noii societati create.

"Erau 15 registre inainte, niste business-uri ale unor oameni. Arbitrul pietei stabilise atunci sa le inchidem si sa facem un singur depozitar, dupa care ne spun ca acum mergem dupa o alta filosofie si aproba functionarea unui al doilea depozitar, la Sibiu", a spus, citat de NewsIn, presedintele Depozitarului BVB, Sergiu Pop.

Pe de alta parte, potrivit unui aviz al CNVM din 2008, efectuarea in mod centralizat a operatiunilor cu valori mobiliare tranzactionate pe o piata reglementata sau in cadrul unui sistem alternativ de tranzactionare si asigurarea unei evidente unitare a acestor operatiuni se va realiza prin depozitarea clasei de valori mobiliare "la unul dintre depozitarii centrali autorizati si supravegheati de CNVM", iar legea pietei de capital (legea 297 - n.r.) nu specifica nimic in legatura cu existenta unei singure institutii de acest fel.

"Emitentii ale caror clase de valori mobiliare sunt depozitate in conformitate cu prevederile art.1 vor incheia contracte de
prestari servicii de registru cu unul dintre depozitarii centrali autorizati si supravegheati de C.N.V.M.", se mai arata in avizul emis de Comisie in 2008.