Septimiu Stoica, presedintele Bursei Romane de Marfuri, si-a depus candidatura pentru functia de presedinte al Asociatiei Brokerilor, urmand sa concureze la alegerile de astazi cu actualul sef al asociatiei, Dan Paul, care ar putea fi ales pentru al treilea mandat consecutiv.
"Motivatia candidaturii mele este aceea de a asigura o mai profitabila functionare a Asociatiei pentru membrii sai, in baza unui program pe care l-am depus odata cu candidatura. Eu cred ca activitatea Asociatiei trebuie regandita si restructurata si lucrul acesta am sa-l prezint colegilor mei, care vor fi de acord sau nu", a spus Septimiu Stoica (foto), potrivit NewsIn.

"Eu ma pun la dispozitia colegilor mei din piata, pentru ca modul in care as putea sa conduc o asemenea institutie sa fie in favoarea lor si sa fie o institutie care sa uneasca, nu o institutie care sa desparta", a subliniat Stoica.

Presedintele BRM considera ca ar putea eficientiza Asociatia Brokerilor, prin reprezentarea intereselor brokerilor foarte aproape de o asociatie de tip patronal.

"Cumva, ea asa a fost stipulata in prima lege din 1994, dar a fost utilizata ca un instrument institutional pentru construirea pietei Rasdaq, in care avea un rol extrem de important", spune Septimiu Stoica.

"Ulterior piata Rasdaq si-a capatat independenta din punctul acesta de vedere, dupa aceea a fuzionat cu BVB, insa Asociatia a ramas cu aceleasi reflexe de a se implica in viata unora dintre piete, iar asta consuma anumite resurse, in situatia in care oricum piata, ca atare, are propriile sale organisme de conducere, atat executive cat si administrative", arata seful BRM.

Septimiu Stoica considera ca Asociatia Brokerilor ar putea fi mai neutra, incercand totodata sa se apropie de toate institutiile pietei de capital, nu numai de cele din zona Bursei de Valori Bucuresti, si sa indeplineasca un rol de mediator, in ceea ce priveste tensiunile dintre polii pietei de capital romanesti.

"Tocmai de aceasta, pozitiile partizane ale Asociatiei puteau sa conduca la o anumita inasprire a relatiilor cu autoritatile, ceea ce nu este in folosul intermediarilor. Intermediarii au nevoie de o institutie capabila sa conduca o activitate de lobby in favoarea lor, in discutiile cu autoritatile", concluzioneaza seful BRM.

Septimiu Stoica a parasit la finalul anului 2007 fotoliul de presedinte al Bursei de Valori Bucuresti, ocupand ulterior aceeasi functie, insa la Bursa Romana de Marfuri. Totodata, in perioada 2006-2008, Stoica a fost si vicepresedinte al Asociatiei Brokerilor.

Dan Paul, detine din 2006 functia de presedinte al Asociatiei Brokerilor, aflandu-se in prezent la finalul celui de-al doilea mandat. Totodata, Dan Paul este vicepresedinte al Bursei de Valori Bucuresti si presedinte al casei de brokeraj Finaco Securities. Potrivit statutului BVB, presedintele Asociatiei Brokerilor primeste din oficiu un loc in conducerea Bursei de Valori Bucuresti.

Asociatia Brokerilor este o organizatie profesionala si patronala a societatilor de servicii de investitii financiare si de credit, care activeaza pe piata de capital din Romania. Potrivit informatiilor de pe pagina sa de internet, Asociatia a fost infiintata in anul 1995 si are in prezent 50 de membri.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri