Sumele recuperate in contul creantelor acumulate de Romania inainte de 1989 din activitatile de cooperare si comert exterior vor fi varsate direct la bugetul de stat, nu la capitalul social al Fondului Proprietatea, asa cum prevede legislatia in vigoare, pentru a evita amanarea listarii FP la bursa.
Initiativa legislativa este inclusa intr-un proiect de ordonanta de urgenta a Guvernului publicat pe site-ul Ministerului Finantelor, care modifica Legea 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, potrivit Mediafax.

Ministerul Finantelor estimeaza ca, prin noua masura, veniturile bugetare vor creste cu 44,6 milioane de lei in acest an, cu 169,7 milioane de lei in 2011 si cu 230,9 milioane de lei in 2012.

Potrivit legii din 2005, orice varsamant efectuat de statul roman la Fondul Proprietatea (FP), in numerar sau in natura, se considera efectuat cu prioritate pentru stingerea obligatiei de plata a actiunilor subscrise si neplatite, iar dupa "indestularea" acesteia pentru majorarea capitalului social al Fondului Proprietatea.

Ministerul Finantelor arata ca, odata finalizata problema capitalului social subscris si nevarsat de catre institutie, prin anularea a 482,94 milioane actiuni neplatite si avand in vedere ca varsarea unor noi sume de bani la capitalul FP ar putea intarzia procesul de listare la bursa, se impune modificarea actualului cadru legislativ pentru a permite varsarea la bugetul de stat a creantelor acumulate inainte de 31 decembrie 1989.

"Urgenta proiectului de act normativ se justifica prin necesitatea adoptarii cadrului legal care sa permita Fondul Proprietatea sa devina operational intr-o perioada de timp cat mai scurta si de atingerea principalului obiectiv urmarit la momentul la care a fost instituita o destinatie speciala a sumelor recuperate (...) si anume acela de reglare a capitalului social subscris si varsat al statului la societate, dublate de actualul context economic, care impune luarea masurilor legale pentru cresterea veniturilor la bugetul statului", se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta.

Actionarii Fondului Proprietatea au aprobat la inceputul lunii septembrie numirea companiei Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al fondului. Franklin Templeton va prelua administrarea fondului dupa publicarea deciziilor AGA in Monitorul Oficial.

Responsabilul Franklin Templeton pentru Fondul Proprietatea, Greg Konieczny, a declarat atunci ca pana la 22 decembrie trebuie depus la CNVM prospectul pentru listarea fondului la BVB. El estima ca FP va fi listat cel mai tarziu in februarie.

Totodata, presedintele-director general al Franklin Templeton, Mark Mobius, a afirmat ca Fondul Proprietatea ar putea fi listat la Bursa de Valori de la Londra la sfarsitul anului viitor.

Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, creata in scopul despagubirii persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura.

Statul detine, prin intermediul Ministerului Finentalor Publice, 49,01% din capitalul Fondului Proprietatea, iar restul titlurilor se afla in posesia persoanelor deposedate abuziv si a unor investitori.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri