Intrebari preliminare:

Nume, Prenume: Ognean Viorel
Functia: General Manager, Coty Cosmetics
Varsta: 37
Stare civila: casatorit, 2 copii

1. Ce studii ati urmat?

Am absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Chisinau, iar in prezent fac un MBA in cadrul University of Shefield, City University.

2. Care au fost cursurile care v-au pasionat cel mai mult in facultate?

Am ales aceasta facultate intrucat m-a pasionat domeniul vanzarilor si am stiut ca este cel potrivit pentru a-mi construi o cariera, asadar mi-a facut placere sa studiez acest domeniu si ariile conexe. Totusi, un curs care m-a pasionat in mod deosebit a fost cursul de management.

3. Care a fost primul job pe care l-ati avut?

Prima experienta adevarata de munca am trait-o dupa revolutie. Spun prima pentru ca eu consider ca a lucra intr-un anumit domeniu/loc implica o alegere personala 100%, ori inainte de revolutie am trait cu totii experienta unui mediu lucrativ impus. Asadar, dupa revolutie am ocupat pozitia de Public Relations Officer la Centrala Nucleara de la Cernavoda – o slujba care mi-a oferit mediul deschis si incitant pe care cu totii il cautam dupa regimul comunist.

4. Credeti ca este necesar un MBA pentru a a ajunge intr-o pozitie de top management?

Consider ca un manager are nevoie de cunostinte solide in domeniu. Fara indoiala, un MBA reprezinta o ocazie de a dobandi acele cunostinte pe care trebuie sa le detii pentru o pozitie de top management insa nu consider ca este singura sau ca este obligatoriu sa urmezi unul pentru a ajunge GM. Sa nu uitam ca succesul unei afaceri tine, pana la urma, si de abilitatea managerului de a pune in aplicare o viziune de succes, ori asta presupune o amprenta personala puternica si mult efort in practica. Sunt convins ca doua persoane care detin acelasi bagaj de cunostinte le utilizeaza diferit si livreaza rezultate, la randu-le, diferite. Nu consider, deci, ca un MBA nu este reteta succesului pentru a ajunge top manager; sunt mult mai multi factori implicati in acest proces.

5. Care sunt principalele trei pasiuni ale dvs?

Motociclismul...sau mai degraba Harley Davidson, schi si diving. Pot spune ca toate hobby-urile mele au tangenta cu sportul, cu competitia.

6. Care este ultima carte citita?

Re-imagine a lui Tom Peters. De altfel, Tom Peters este scriitorul meu favorit.

7. Aveti un film sau un serial preferate?

Imi place foarte mult Point Break cu Keanu Reeves. Este fara indoiala filmul pe care imi face placere sa il revad iar si iar...

8. Evocati un moment care v-a ramas in memorie din prima zi de lucru in cadrul companiei in care activati in acest moment.

A fost foarte interesant momentul in care mi-am facut aparitia la birou. Cu totii il asteptau curiosi si cam...scortosi pe noul GM, iar eu am aparut pe Harley-ul meu. A fost foate interesant sa le observ reactiile si de ce nu, foarte amuzant. Cu siguranta am aparut ca un GM atipic. Atmosfera s-a destins, insa, cu timpul, pe masura ce am ajuns sa ne cunoastem.

9. Ce anume faceati inainte de 89', din punct de vedere profesional?

Asa cum spuneam, inainte de 89 am trait experienta mediului lucrativ impus. Am urmat pasii normali la acel moment – terminarea studiilor, repartitia la un loc de munca care sa aiba legatura cu ceea ce facusem in scoala – insa nu pot sa ma gandesc la acel job ca la unul in adevaratul sens al cuvantului.

10. Daca ar fi s-o luati de la inceput din punct de vedere profesional, care ar fi lucrurile pe care le-ati evita?

Este adevarat ca experienta acumulata pana in acest moment ma face sa privesc mult mai critic unele situatii trecute, decat am facut-o la momentul respectiv. Este un lucru normal pentru orice individ preocupat de dezvoltarea sa constanta. Pe de alta parte, fiecare dintre noi suntem produsul experientelor trecute, le purtam amprentele, asadar multe dintre ele au avut rol „educativ” chiar daca, poate, nu au livrat rezultatele asteptate de noi la acel moment. Din acest motiv imi este greu sa numesc un set de decizii standard gresite.

11. Care ar fi primul sfat pe care l-ati da unui investitor strain, recent interesat de Romania, care doreste sa investeasca intr-o companie romaneasca?

Sa nu precupeteasca niciun efort in a aduna toate informatiile de care are nevoie in domeniul respectiv si de a investi in oameni.


12. Ce sistem de conducere folositi sau apreciati cel mai mult?

Citeste si:

Prefer sa ma feresc de retete, tocmai pentru ca sunt o fire care crede in particularism. Asadar, nu am cum sa denumesc un model standard de conducere pe care il apreciez, tocmai pentru ca notiunea de „standard” aplatizeaza lucrurile, le face sa se piarda intr-o masa omogena care le poate impiedica sa fie remarcate, apreciate. Amprenta pe care eu am lasat-o la Coty, ca stil de a conduce echipa, tine de stilul meu foarte deschis si mereu dornic sa ajute. Am creat o legatura foarte stransa cu angajatii mei, astfel incat usa biroului meu este deschisa pentru oricine. Nu ma feresc sa ajut un coleg, indiferent de functia pe care o detine, si nici un coleg nu se sfieste sa mi se adreseze in cazul in care are o problema, oricat de mica ar fi. Consider ca aici toti suntem parteneri, cu totii generam idei, cu totii contribuim la cresterea business-ului. Nu consider angajatii o „piesa” dispensabila a sistemului, din contra, ii apreciez si consider o adevarata provocare sa ii pastrez pe cei buni.

13. Care credeti ca este principalul obstacol care apare in calea investitorilor care ar dori sa intre in industria in care activati?

Nivelul mare al investitiei initiale si expertiza in domeniu.

14. S-a produs recent vreo schimbare (inovatie) care v-a fortat sa va modificati propriul model de business? Daca da, care este aceasta?

Nu s-a produs o astfel de schimbare.

15. Care este ora la care ajungeti in mod normal dimineata la birou?

O zi de lucru obisnuita incepe in jurul orei 9.30. Sezonul cald este cel mai placut pentru mine, caci pot veni cu motorul si evit astfel zeci de minute pierdute in trafic.

16. Cate ore petreceti in medie pe zi la birou?

Media este de aproximativ 10 ore. Bineinteles, exista zile care ma solicita mai mult, insa am mereu grija sa pastrez un echilibru intre viata profesionala si cea personala.

17. Aveti un model in afaceri? Daca da, cine este acesta?

Resping ideea de model si in acest caz, din aceleasi motive mentionate anterior: elimina particularismul. Pot spune ca o persoana pe care o apreciez in mod deosebit ca manager si de la care am invatat foarte multe este seful meu de la fostul job – o persoana careia ii puteai solicita oricand un sfat pertinent.

18. Care este cea mai mare reusita profesionala din cariera dvs?

Cred ca doar persoanele mediocre se considera mereu a fi ajuns in varf si mai cred ca pentru a ramane un performer trebuie sa te antrenezi in permanenta, sa iti stabilesti noi si noi tinte. O astfel de tinta majora a fost sa devin GM pana la 35 de ani si am atins-o. Ma antrenez, insa, in continuare pentru ca ma consider „un sportiv de performanta”.

19. Care a fost cel mai mare esec profesional din cariera dvs?

Privesc orice experienta de la munca drept o noua provocare, nu un obstacol, asadar un rezultat poate sub asteptarile initiale este pentru mine sursa unei noi incercari/etape – aceea de a redresa situatia – si nu a unui esec. Aceasta atitudine ma face sa reusesc mereu ceea ce imi propun si ma motiveaza.

20. Nominalizati trei oameni de afaceri din Romania pe care ii admirati cel mai mult.

Ion Tiriac – detine toate ingredientele unui om de afaceri de succes. Are atitudine ferma, o gandire vizionara, capacitatea de a scana foarte fin mediul contemporan si de a i se adapta fara probleme. Cred ca este un om de afaceri complet, asadar m-as opri doar la el.

21. Ce linie aeriana preferati in zborurile de business internationale?

Tarom.

22. Unde ati petrecut ultima vacanta? Care ar fi destinatia unei vacante perfecte din punctul dvs. de vedere?

Cea mai recenta vacanta a fost cea de la schi din Austria, de la finele iernii. Prefer, insa, destinatiile calde, astfel ca pentru mine vacanta perfecta trebuie sa aiba drept ingredient marea, clima calda.

23. Ce masina conduceti?

Conduc doua masini - Volvo XC 70 si Golf GTI.

24. Unde va vedeti peste 5 ani?

Imi vad cariera ca un antrenament continuu, asadar peste cinci ani cel mai probabil voi fi in „pregatiri”. Vad orice punct din viitor al carierei mele precum unul de continuitate, de start, nicidecum precum o linie de sosire.