Presedinte al Coaching Institute, dar si profesor la UNATC, Horea Murgu isi dedica majoritatea timpului coaching-ului, un fenomen relativ nou in mediul de business romanesc
Intrebari preliminare:
Nume, Prenume :
Horea Murgu
Functia: Presedinte Coaching Institute dar si prof.dr. la UNATC
Varsta : 58 (n.1949)
Stare civila: castorit


1.Ce studii ati urmat?

In finalul adolescentei: Ingineri Fizicieni, apoi destul de multe si diferite alte “studii”.
Ultimul, in ordine cronologica: Fundamentele Coachingului cu Alain Cardon, MCC.

2.Care au fost cursurile care v-au pasionat cel mai mult in facultate?

Cele 6 semestre de Fizica Teoretica cu George Moisil, in care am contemplat modelele de interpretare a lumii zise fizice, asa cum le gandesc culturile atlantice contemporane. Am avut insa in liceu mari dascali si mentori la toate materiile de cultura, zisa umanista, la « naturale », dar si la Educatie Fizica, care a fost chiar educatie, cu un coach care vorbea fluent germana si franceza si care ne-a facut barbati pe majoritatea care au intuit « paideea ».

3.Care a fost primul job pe care l-ati avut?

Taietor de padure, la 20 de ani, dintr-o “fericita” intamplare (am fost exmatriculat si am avut domiciliu fortat)

4. Credeti ca este necesar un MBA pentru a a ajunge intr-o pozitie de top management?

Probabil ca da, mai ales pentru cei care cred ca intr-un mediu organizat si disciplinat metodologic progreseaza mai usor si mai mult. Probabil ca daca nu studiam intr-un context organizat fizica cuantica, nu eram in stare singur sa ma disciplinez pentru a pricepe ce e acolo, ca sa-mi si foloseasca ... “in viata”. Bunul simt poate fi cultivat, dar trebuie sa depui un oarecare efort.

5. Care sunt principalele trei pasiuni ale dvs?

Oamenii. Oamenii si bogatia nazbatiilor pe care le fac. Felul in care fac muzica (nu am in vedere doar ce considera Iosif Sava ca e muzica buna). Felul in care danseaza si felul cum isi concep viata, locuirea, habitatul.

6. Care este ultima carte citita?

Citesc cam doua carti pe luna si rasfoiesc “din/prin” doua trei pe saptamana. Ultima carte importanta – pentru mine (!) - pe care am citit-o este Puterea Prezentului a lui Eckhard Tolle (Curtea Veche)

7. Aveti un film sau un serial preferat?

Sunt vreo 20 – 30 de filme pe care le-am vazut de foarte multe ori, fiindca ma inspira de fiecare data. Ca sa nu ramana in vant intrebarea: de curand am obtinut pe DVD remake-ul american dupa Rashomon-ul lui Kuroshawa facut cu Paul Newman. E foarte inspirant sa vezi ce au inteles si ce n-au inteles americanii din subiectul lui Ryonoshuke Akutagawa.

8. Evocati un moment care v-a ramas in memorie din prima zi de lucru in cadrul companiei in care activati in acest moment.

Cand am realizat – inca din prima zi - ca cei care ne angajasera habar nu aveau ce ar fi fost “bine/normal/profitabil” pentru ei sa facem, daca noi cei trei primi angajati am dori sa fim corecti fata de angajator.

9. Ce anume faceati inainte de 89', din punct de vedere profesional?

Ma distram de minune : invatam, ascultam muzica, conversam cu oameni foarte interesanti (Sergiu Al George, Dumitru Staniloaie, Anton Dumitriu Horia Bernea si multi multi altii...). Formal eram angajat in asa zisa cinematrografie romaneasca, la Buftea, unde deasemenea intalneam multi oameni interesanti, inafara activistilor culturali care mai sunt si azi de notorietate.

10. Daca ar fi s-o luati de la inceput din punct de vedere profesional, care ar fi lucrurile pe care le-ati evita?

Cine poate raspunde la o asemenea intrebare are tot respectul meu dar si suspiciunea mea ca e sincer si lucid. Transmite un mesaj, asta da. Personal stiu ca nu inteleg la ce se refera cei care vorbesc de “cariera” in situatiile care nu presupun in primul rand si in cea mai mare parte “vocatie/talent innascut”. De la inceput, fara sa teoretizez, niciodata nu m-a preocupat “cariera”, dar mi-am refuzat metodic sa fac ce nu-mi place si nu-mi trezeste un minim interes.

11. Care ar fi primul sfat pe care l-ati da unui investitor strain, recent interesat de Romania, care doreste sa investeasca intr-o companie romaneasca?

Sa nu aibe prejudecati despre oamenii si locurile pe care le gaseste aici.
Pentru cei care vor cu adevarat sa faca ceva e bine sa se gandeasca la Romania si locuitorii sai asa cum s-au gandit la vremea lor cei care au migrat in California statelor unite acum o suta de ani. Romania e o Californie a EU, pentru cine stie sa vada asta. Problema e la ei, cei care vin sa faca efectiv ceva.

Ce sistem de conducere folositi sau apreciati cel mai mult?

Stiu ca sunt situatii in care – cel putin pe etape – un “sistem de conducere” directiv e cel indicat. Eu, din fericire, pot folosi un stil “informativ – participativ”, cu gandul la delegare si coaching.

11. Care credeti ca este principalul obstacol care apare in calea investitorilor care ar dori sa intre in industria in care activati?

Limba. Dar industria de coaching este a doua dupa IT ca derivata de crestere, in SUA si Europa. Pentru business si executive coaching inca putem recomanda coachi externi, mai ales pentru expati.

12. S-a produs recent vreo schimbare (inovatie) care v-a fortat sa va modificati propriul model de business? Daca da, care este aceasta?

Am o nevoie foarte mare de “concurenta” ! Vreau sa mai oboseasca si altii promovand serviciile de coaching si sa ma pot ocupa de propria “excelenta”.

13. Care este ora la care ajungeti in mod normal dimineata la birou?

8 AM. Nu sunt un caz “exemplar”. Daca nu am angajamente sociale importante ma si culc relativ “devreme”. Ma refac prin somn in maxim 6 ore. Spectacolele bune, conversatiile cu miez, natura, mersul pe jos sunt foarte odihnitoare.

14. Cate ore petreceti in medie pe zi la birou?

8 – 10, dar am doua joburi: Coaching Institute (80%) si UNATC (restul pana la ... 160%)

15. Aveti un model in afaceri? Daca da, cine este acesta?

Bill Gates, din ultimii ani.

16. Care este cea mai mare reusita profesionala din cariera dvs?

Daca m-as referi la “cariera” de “educator” as zice infiintarea Scolii BBC de radio si Tv jurnalism din Romania (1993 – 2000), dar cred ca fondarea Coaching Institute, impreuna cu colega mea Monica Grigoriu, este o realizare care ‘se vede” si inspira incredere.

17. Care a fost cel mai mare esec profesional din cariera dvs?

Infiintarea sectiei Multimedia in cadrul UNATC. Acum e o sectie de universitara foarte respectabila (pentru editori de proiecte audiovizuale) dar e complet altceva decat cred eu ca trebuia sa fie in raport cu piata muncii de atunci si pana acum.

18. Nominalizati trei oameni de afaceri din Romania pe care ii admirati cel mai mult.

Radu Georgescu [ GECAD ] , Silviu Hotaran [ Microsoft ] Florin Talpes [ Softwin ],
dar il admir si pe Bogdan Baltazar, ca sa dau un exemplu din generatia mea. Defapt pot spune cele mai multe lucruri bune chiar si despre Adrian Sarbu, dintre cei care totusi il cunosc.

19. Ce linie aeriana preferati in zborurile de business internationale?

Cele care pot fi potrivite rutei si orarului personal. Nu am “preferinte”.
BA, KLM si Tarom m-au servit corect.

20. Unde ati petrecut ultima vacanta? Care ar fi destinatia unei vacante perfecte din punctul dvs. de vedere?

Calatorind printre dealuri romanesti. Cred ca mi-ar place sa fac “drumul Tibetului” pe noua linie de tren deschisa de chinezi.

21. Ce masina conduceti?

Ford Focus Ghia.

22. Unde va vedeti peste 5 ani?

Facand coaching cu rezultate din ce in ce mai bune pentru clientii mei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Profilul saptămânii »


Setari Cookie-uri