Apartamentele si casele noi de peste 150.000 de euro vor fi cele mai cautate de catre cumparatori. Pe o piata care da semne de maturizare, investitorii mai pot da lovitura doar in doua-trei zone, in special acelea ale cladirilor noi.
Nu sunt doar proiecte pe hartie, ci sute de mii de metri patrati construiti, care vor aduce profituri pe termen lung pentru cei care le vor administra. Profitul cel mai mare il vor aduce insa la prima mana, adica acelora care au inceput sa le construiasca sau care le vor construi din acest an si vor vinde in urmatorii doi-trei ani. Localitatile unde roata se invarteste cel mai repede sunt Bucuresti, Cluj -Napoca, Timisoara, Constanta, Iasi, Brasov si Craiova.

Locuintele noi vor fi cu siguranta vedete in 2006. Si acest lucru este posibil pentru ca piata creditului ipotecar s-a maturizat si s-au si copt primii reprezentanti ai clasei mijlocii, ceea ce face ca de acum incolo sa se construiasca in masa (ansambluri cu sute si chiar mii de unitati), nu doar pe segmentul de lux. Un studiu de piata realizat de compania Eurisko releva faptul ca 75% din cerere vine din partea potentialilor cumparatori cu venituri medii, de 600-1.200 euro/luna pe membru de familie, care isi pot permite o locuinta de 150.000 de euro, cu rate pe 20-30 ani. O a doua categorie, 15% din cerere, este reprezentata de micii investitori, care cumpara pentru a revinde sau a inchiria, apoi a treia categorie, 7% din piata, sunt cumparatorii de case de lux, la care se adauga inca 3%, cea mai selecta clientela, cea a ambasadelor si multinationalelor.

Primii, cumparatorii din clasa medie, cauta apartamente cu suprafete mai mari, modern compartimentate, bine finisate sau duplexuri. Micii investitori, de regula tot persoane fizice, investesc in apartamente sau case in zone in plina dezvoltare, iar clientii de lux sunt din ce in ce mai pretentiosi si bat palma de obicei inainte de a se alege finisajele, pentru a putea avea un cuvant de spus si la compartimentare si design interior. Afluxul de investitii pe segmentul locuintelor noi nu este o amenintare imediata pentru detinatorii de locuinte vechi. Puterea de absorbtie a Capitalei este inca mare, dar sunt putine locurile unde se mai poate construi. O competitie reala va fi inregistrata pe cartiere, dar pe termen mediu, deocamdata, proiectele anuntate sunt inca putine.

Magazinele sunt pe locul doi. Un segment interesant este cel de retail, cel al mall-urilor si galeriilor comerciale de pe langa hipermarketuri sau zone de afaceri. Batalia de aceasta data se duce si in alte orase din tara. Pe aceasta piata nu se pot aventura decat marii jucatori, care dispun de peste 20 milioane de euro, pentru a cumpara terenuri mari, de peste 10.000 mp, si care isi permit sa construiasca spatii de peste 10.000 mp utili (in conditiile in care suprafata construita este mult mai mare decat cea de inchiriat, fiind nevoie de mult mai multe cai de acces si alte zone care nu pot fi valorificate). Constructiile se pot vinde sau exploata.

Piata spatiilor industriale este a treia ca rata de profit, cu 10%. si pe acest segment exista cerere neacoperita, dar si oferta este exploziva, mari investitori internationali avand proiecte in dezvoltare. De exemplu, recent intratul pe piata Prologis a anuntat un parc de peste 150.000 mp, pe care il va realiza in mai multe etape, pentru 2006 urmand sa execute 25.000 mp. Piata totala a spatiilor noi in Bucuresti va depasi 156.000 mp, majoritatea in zona de vest.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23446&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri