Casele din prefabricate, cu pana la 40% mai ieftine decat cele clasice
Varianta unei case noi este, pentru cei mai multi dintre romani, un tel aproape utopic. Odata cu intrarea pe piata a materialelor de constructii usoare si ieftine, precum structurile metalice si materialele prefabricate, numarul locuintelor si cladirilor ridicate cu ajutorul acestor produse a crescut simtitor.

Astfel, deja o mare parte dintre romanii cu venituri nu tocmai generoase au inceput sa se orienteze spre astfel de solutii. O casa construita cu astfel de materiale "poate reduce costul final al constructiei cu pana la 40% fata de una realizata cu materiale de constructii clasice", a spus Laurentiu Plosceanu, vicepresedinte al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii.

Pe langa preturile reduse, structurile din metal si materialele prefabricate usoare, beneficiaza si de alte avantaje. "Structurile metalice sunt mai usoare, mai rezistente, si fata de materialele de constructii clasice, pot fi folosite pe tot parcursul anului", a declarat Gheorghe Polizu, presedintele Patronatului Societatilor din Constructii.

Rezistenta, inca un atu

Structura unei case reprezinta aproximativ 30% din costul final. Asadar, nu e de mirare faptul ca locuintele pe structuri usoare sunt mai ieftine. Important pentru multi este ca ele sa fie durabile si rezistente in timp, criteriu care este indeplinit cu succes de casele pe structuri usoare macar pentru o generatie. Chiar daca la inceput romanii au fost mai reticenti, ulterior pretul mic si rapiditatea ridicarii constructiei i-au convins sa apeleze la aceasta solutie. Practic, este vorba de oameni care detin propria locuinta de bloc, dar acum vor sa faca un salt catre traiul intr-o casa cu gradina. Cei care nu au incredere in structurile de lemn s-au indreptat catre alternativa structurilor din metal.

Durata ridicarii unei case - 3-4 luni

Totodata, rapiditatea realizarii constructiei conteaza foarte mult pentru cei care contracteaza un credit la o data bine stabilita. Au fost cazuri in care proprietari de apartament de bloc au dat in vanzare locuinta cu clauza de a o elibera in termen de patru luni. Aceasta fiind suficienta pentru ca viitoarea lor casa sa fie deja ridicata.

"O casa cu structura din metal si prefabricate poate fi ridicata in 3 - 4 luni, ceea ce convine si beneficiarului, cat si constructorului", a adaugat vicepresedintele ARACO. In comparatie cu o locuinta realizata clasic din zidarie, santierul pune multe piedici din cauza perioadei indelungate de finalizare a casei, respectiv intre unu si doi ani. Or, un imprumut pentru realizarea unei case clasice s-ar putea sa nu acopere toate costurile dupa mai multe luni de la inceperea constructiei.

250 euro - metrul patrat

O casa de acest tip poate ajunge la un cost de circa 180-350 euro plus TVA pe metru patrat, media fiind la 250 de euro. Pretul pe metru patrat include finisajele, instalatiile si tamplaria, deci este un pret dat pentru casa la cheie. Tehnologia de constructie pe structuri usoare este cunoscuta si aplicata de multi ani in Occident. Casa pe structura metalica rezista foarte bine la seisme, pentru ca are imbinarile elastice, iar materialele folosite nu cantaresc mult, respectiv de circa zece ori mai putin decat la o casa din zidarie. Elementele principale ale structurii de metal sunt profile confectionate dintr-un otel special dublu galvanizat.

Dupa ridicarea structurii, care se face conform proiectului arhitectului angajat de client, se trece la compartimentari si izolari. Peretii exteriori, spre exemplu, sunt confectionati din straturi succesive de materiale: placi de polistiren; placi din aschii mari de lemn tratate si ignifugate tencuite pe plasa de rabit, prinse peste placi OSB. La interior, peretii contin doua straturi de placi de gipscarton, intre care se monteaza un strat de izolatie consistenta din vata sticlata caserata cu folie de aluminiu.

Toate aceste materiale imbraca practic structura usoara din otel si se formeaza pereti grosi ce asigura confort termic si fonic comparabil cu zidurile traditionale. La casele cu doua niveluri, intre parter si etaj se realizeaza un planseu a carui structura este tot din profile, dar care pot fi folosite pentru a se turna un strat calculat de beton.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri