Un prim pas in tot acest proces de dezvoltare a fost realizat inca de anul trecut, cand lantul de bricolaj a finalizat procesul de modernizare a tuturor celor 15 magazine preluate de la francezii de la Bricostore, si inca de atunci retailerul a inceput sa caute solutii pentru optimizarea si mai buna a activitatii pe care o desfasoara.

Rezultatele Brico Depot nu au intarziat sa apara, tot procesul de modernizare a activitatii a condus la intrarea pe break-even a activitatii locale (cand veniturile sunt egale cu cheltuielile – n.red.). La inceputul acestui an, retailerul de bricolaj a demarat un proces de repozitionare a mai multor spatii comerciale din tara, in care au adaugat un spatiu destinat sectorului de gradinarit si tot de la inceputul anului compania a inceput procesul de inlocuire a 30% din totalul gamei de produse comercializate. Tot acest proces, precum si multe alte investitii, ar trebui sa contribuie la consolidarea activitatii Brico Depot in Romania.

“Am reusit ca anul trecut sa ajungem pe breakeven, dar sa si optimizam numarul de angajati din magazine, unele spatii comerciale fiind completate de un plus de 15% in personal. Cand am ajuns in Romania am mers din Bucuresti in orasele secundare si am vazut ca foarte multe locuinte aveau curte si gradina. Pana atunci, conceptul Brico Depot nu avea in portofoliu foarte multe produse destinate acestei categorii, iar in ultima perioada am inceput sa ne optimizam spatiul din interiorul centrelor comerciale si am completat gama de produse comercializate cu solutii pentru gradina. Spatiul alocat acestei zone se ridica, in medie, la 1.000 mp in fiecare magazin, dar sunt si centre comerciale in care zona dedicata este mult mai restransa sau chiar inexistenta”, a declarat Christian Mazauric (foto mai jos), directorul general Brico Depot Romania, intr-un interviu acordat wall-street.ro.