Fondul de investitii Fabian va colabora cu dezvoltatorul imobiliar Coltex pentru realizarea unui ansamblu rezidential cu peste 250 de apartamente in Timisoara si a preluat deja jumatate din actiuni pentru 4,7 milioane euro
Coltex, holdingul co-actionar al restului de 50 de procente a acceptat parteneriatul cu Fabian pentru constructia a peste 250 de apartamente, urmand sa fie managerul proiectului. Reprezentantii celor doua companii au anuntat ca noul complex rezidential se va intinde pe o suprafata de 11.000 metri patrati in nordul Timisoarei.

"Aceasta este prima investitie a fondului Fabian in afara Bucurestiului si cea de-a doua pe segmentul rezidential. Pretul de achizitie al terenului a fost foarte atractiv in comparatie cu cel din Bucuresti si de aceea ne-am implicat in acest proiect", a declarat directorul Fabian Capital, Mark Owen.

Pe piata birourilor, fondul de investitii Fabian Romania Property a ajuns recent la un acord si cu Immoconsult Leasinggesellschaft pentru achizitia Baneasa Business Centre contra sumei de 23,9 milioane euro. Fondul a mai achizitionat, in iunie, contra sumei de 4,9 milioane de euro, imobilul de birouri Evocenter din nordul Bucurestiului.

Fabian Romania Property a achizitionat, la inceputul lunii mai, si imobilul de birouri de clasa A Cubic Centre din nordul Bucurestiului dezvoltat de firma Kendama. Tranzactia intre cele doua parti se va face in doua etape, iar fondul va plati initial 12,25 de milioane de euro, din care a achitat intr-o prima faza cinci milioane euro, sub forma unui credit. in plus, la finalizarea proiectului, prevazuta pentru a doua parte a anului 2009, Fabian va plati si restul sumei, astfel incat randamentul din chirii sa fie de 7,4-7,8%.

Fondul de investitii mai detine in Capitala alte patru imobile de birouri deja construite achizitionate la inceputul anului trecut si participatii la alte doua proiecte rezidentiale aflate in prezent in curs de executie.

Fabian Romania Property Fund Limited a fost infiintat in iunie 2005 in vederea realizarii de investitii in principalele sectoare ale pietei imobiliare din Romania. Fondul vizeaza investitii atat in proiecte deja existente, cat si finantarea dezvoltarii de noi constructii.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri