Restrictionarea creditarii in valuta a fost puternic resimtita de catre agentii imobiliari, care s-au confruntat, in luna octombrie, cu un semiblocaj al tranzactiilor. „Numarul de contracte de vanzare-cumparare a scazut cu 30%, iar pretul real de tranzactionare a coborat si el cu 10-15 procente“, declara Doinel Logic, patronul agentiei Logic Imobiliar.

Acest lucru este sustinut de majoritatea firmelor care activeaza pe aceasta piata. Vanzarile de apartamente au cam batut pasul pe loc in octombrie, dupa ce in august si septembrie au mers foarte bine, spun reprezentantii agentiei imobiliare Neocasa.

Reculul este simtit pe toate segmentele pietei, mai putin pe cel al vanzarii de terenuri si pe cel al chiriilor. „Si vanzarile din zona rezidentiala au scazut, in timp ce inchirierile au crescut simtitor“, explica Magda Petrisor, coordonator marketing la agentia imobiliara Neocasa. Ea precizeaza si ca singurul segment unde nu s-a simtit nici un efect este cel al terenurilor, insa nu se stie daca s-au reorientat clientii catre terenuri, pe care sa construiasca locuinte in regie proprie.

In schimb, chiriile merg foarte bine si ca numar de contracte incheiate, si ca valoare. „Incepand din septembrie, chiriile au crescut in toate marile orase cu 10-15%“, spune Emil Giurgiu, presedintele Camerei de Comert Imobiliar din Romania.

Dezavantajul leului

Fara indoiala ca limitarea creditarii in valuta este factorul decisiv care a contribuit la aceasta stagnare. Multi dintre cei care vor sa se imprumute au veniturile in lei si nu reusesc sa treaca de furcile caudine ale bancilor pentru a lua un imprumut in valuta. „Creditul in lei este mai scump si multi clienti prefera sa astepte o ieftinire a acestuia“, sustin agentii economici. Ei povestesc ca unii oameni le spun ca au avansul necesar pentru achizitionarea unui credit imobiliar, insa asteapta sa apara o ieftinire a acestui tip de imprumut. Lucru care incepe deja sa se faca simtit.

Dupa introducerea noilor restrictii, bancile au fost nevoite sa ieftineasca imprumuturile in lei, insa acestea nu sunt inca avantajoase comparativ cu acelea in euro. De exemplu, Bancpost a fost nevoita sa intrerupa temporar creditarea in valuta. Pentru compensatie, a introdus pe piata un credit in lei pentru locuinte cu dobanzi fixe, ce variaza de la 8,9 la 14% in primii ani de creditare.

O alta cauza pentru care cumparatorii stau in expectativa este si aprecierea rapida a euro in raport cu leul, care s-a produs tot in ultima luna. „Oamenii se asteapta si la o scadere a preturilor despre care se tot vorbeste, dar care nu s-a produs cu adevarat“, opineaza Giurgiu.

Imprumuturile imobiliare si ipotecare de la banci se ridicau, la nivelul lunii august, la 4,39 miliarde lei noi, potrivit unui studiu al Bancii Nationale a Romaniei. Deocamdata, BNR nu a facut publice datele pentru septembrie si octombrie. Totusi, analistii economici se asteapta si ei la o scadere brusca, avand in vedere ca piata im-prumuturilor imobiliare si ipotecare era, in luna august, dominata in proportie de peste 91% de creditele in valuta. Valoric, acestea se ridicau la 1,147 miliarde euro, adica 4,027 miliarde lei noi. In schimb, imprumuturile in lei reprezentau o mica felie din piata, respectiv 0,363 miliarde lei noi. Adica numai 8,3 la suta din total.

Citeste si:

Expertii bancari sustin ca valoarea împrumuturilor imobiliare si ipotecare acordate in Romania este, ca pondere in creditul neguvernamental, de opt ori mai mica decât în tarile din Uniunea Europeana.

E vremea chiriilor

E cerere de apartamente pentru inchiriat, spun agentii imobiliari. Aceasta perioada a inceput la sfarsitul lunii august si poate dura pana la sfarsitul acestui an. Oferta este de doua ori mai mica decat cererea, spun analistii din domeniu. Studentii s-au alaturat celorlalti chiriasi: salariatii care nu au inca bani de avans si firme micute, microintreprinderi care, fiind la inceput de drum, cauta tot apartamente in blocuri.

„Studentii care cauta apartamente de inchiriat se suprapun peste o cerere deja ridicata. Am asistat la o explozie de microintreprinderi care aveau nevoie de sedii si locul unei firme micute, aflata la inceput de drum, este in-tr-un apartament de bloc si nu intr-un office-center“, spune Giurgiu.

Aceasta presiune a condus la cresteri de preturi cu 10-15%. Pe fondul crizei, investitorii din domeniu au ridicat chiriile pentru a putea sa-si amortizeze locuintele intr-o perioada de timp mai scurta. „Pana acum, un apartament se amortiza in 30 de ani, acum, dupa cresterea de preturi, in 20-25 de ani“, declara Giurgiu. El adauga ca acesta este randamentul in majoritatea tarilor din Europa si ca pe acest segment s-a ajuns la o normalitate.

Cele mai cautate sunt apartamentele puse la punct, chiar daca pretul este cu 20-30 de euro mai mare. „Se inchiriaza cu succes locuintele care au gresie si faianta de tip nou, parchet melaminat si lavabila pe pereti“, spune Giurgiu. In plus, aceste case sunt dotate cu frigider, televizor si mobila noua. Cine isi permite sa dea 200 de euro/luna se poate instala comod in-tr-un apartament sau o garsoniera frumos amenajata, cu dotarile necesare. Spre exemplu, in zone precum Tineretului, 1 Mai, Decebal, Calarasi, Mosilor sau Dorobanti, un apartament cu una sau doua camere poate fi inchiriat cu preturi intre 200 si 250 de euro, in functie de pozitie, dotari etc.

Centrul, prea ieftin

Piata imobiliara din tara noastra se confrunta cu o mare distorsiune. „Preturile - atat la vanzarile de apartamente, cat si la chirii – sunt, in centru, doar cu putin mai ridicate decat la periferie. In mijlocul Capitalei, preturile ar trebui sa fie de 7-8 ori mai mari decat la margine“, spune Giurgiu. El afirma ca asa se intampla in toata Europa. „Pe Champs Elysées, pretul cladirilor este de 10-15 ori mai mare decat la periferia Parisului. Si in centrul capitalei Germaniei preturile sunt de sapte ori mai mari decat la margine. In Bucuresti, diferenta este de numai doua ori“, puncteaza presedintele Camerei de Comert Imobiliar din Romania.

Pentru a se ajunge la o normalitate, solutia ar fi ori sa creasca preturile in centru, ori sa scada cele de la periferie.