„Stanga nereformata a reusit astazi in planul ei antidemocratic si neconstitutional de a-l suspenda pe Presedintele Traian Basescu. Asta in ciuda semnalelor serioase transmise de cancelariile occidentale, dar mai ales a avizului Curtii Constitutionale. Intr-un fel, cred ca este bine: Traian Basescu este acum liber sa spuna adevarul despre ceea ce doreste USL sa obtina prin suspendarea si eventuala demitere a Presedintelui. Toti cei care cred ca Traian Basescu si-a epuizat capitalul de incredere si capacitatea de a atrage sustinerea romanilor vor avea o mare surpriza pe 29 iulie. Din acel moment, atat Crin Antonescu, cat si Victor Ponta vor fi istorie. In acea seara, asteptam demisiile celor doi. Pentru ca nu poti sa calci statul de drept in picioare si sa crezi ca vei scapa basma curata”, a notat fostul ministru pe Facebook.

Parlamentul a stabilit ca referendumul de demitere sau nu a presedintelui suspendat Traian Basescu sa fie organizat la 29 iulie.